
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva virusului respirator sinciţial pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva virusului respirator sinciţial (RSV) pentru prevenirea bolilor tractului respirator inferior cauzate de acest agent patogen la adulţii cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani cu risc crescut de îmbolnăvire, au anunţat marţi reprezentanţii companiei americane, informează agenția de știri Reuters.
Aprobarea extinsă în UE, aplicabilă în toate cele 27 de ţări ale blocului comunitar, vizează vaccinul Abrysvo dezvoltat de Pfizer, care a fost autorizat de grupul de experţi din cadrul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) în luna martie.
Autorizarea anunţată marţi reprezintă o lovitură pentru producătorul rival de medicamente GSK, care nu a obţinut încă aprobarea pentru vaccinul său împotriva RSV la această grupă de populaţie, transmite Agerpres.
RSV este un virus comun care poate fi însă letal şi este cel mai periculos pentru persoanele foarte tinere şi cele vârstnice.
Producătorul american de medicamente Pfizer şi cel britanic GSK mizează fiecare pe vânzări consistente ale vaccinurilor lor împotriva VRS, pe care le-au lansat în Statele Unite în 2023, deoarece ambele se confruntă cu concurenţa producătorilor de medicamente generice pentru medicamentele lor cu cele mai mari vânzări în cursul acestui deceniu.
Ambele companii s-au lovit de obstacole în acest efort. Vânzările ambelor vaccinuri au scăzut semnificativ în Statele Unite, cea mai mare piaţă pentru industria farmaceutică, în timpul celui de-al doilea sezon de vaccinare de toamnă de când companiile au lansat acolo aceste seruri.
Însă în Europa, Pfizer a obţinut o victorie anul trecut, atunci când Guvernul britanic a ales compania americană în detrimentul GSK, o firmă cu sediul în Regatul Unit, pentru a furniza aproximativ 5 milioane de doze din vaccinul său destinat adulţilor în vârstă şi mamelor însărcinate pentru a-şi proteja copiii în Anglia şi Irlanda de Nord în următorii doi ani.
Agenţia britanică pentru sănătate şi securitate a publicat săptămâna trecută primele date privind introducerea vaccinului Pfizer în Anglia în 2024, arătând că acest vaccin împotriva RSV reduce semnificativ până în prezent rata internărilor în spital la persoanele în vârstă.
Aceste date obţinute în condiţii reale pot fi utile pentru alte ţări europene care intenţionează să introducă vaccinul împotriva VRS în propriile programe naţionale de imunizare.
Vaccinul Pfizer este inclus în prezent în patru programe naţionale de imunizare pentru adulţii în vârstă din Uniunea Europeană, a declarat marţi un purtător de cuvânt al companiei americane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.