G4Media.ro

Comisia Europeană a descoperit un conflict de interese în cazul prim-ministrului ceh.…

Sursa.Facebook

Comisia Europeană a descoperit un conflict de interese în cazul prim-ministrului ceh. Două dintre firmele lui Andrej Babis au primit 82 de milioane de euro în 2017, când acesta era ministru de finanțe

Comisia Europeană a descoperit un conflict de interese în cazul prim-ministrului ceh, Andrej Babis, privind fonduri europene primite de două companii la care este beneficiar. El ar trebui să îşi încheie legăturile cu firmele respective, se arată într-un document al Comisiei, scrie Reuters, citat de News.ro

Babis, care înainte să devină premier în decembrie 2017 a fost ministrul Finanţelor începând cu 2014, a negat acuzaţiile sâmbătă, în urma publicării în presă a documentului confidenţial.

În document se arată că „situaţia lui Babis poate fi catalogată drept un conflict de interese”. Drept urmare, UE ar putea cere returnarea fondurilor, iar Babis ar trebui să întrerupă orice legătură cu companiile implicate. Babis ar fi „singurul beneficiar” a două trusturi în care au fost transferate acţiuni ale Agrofert şi ale grupului Agrofert. Printr-o reţea de zeci de firme de agricultură, chimie şi procesare de alimente, companiile au primit fonduri europene în valoare de 82 de milioane de euro în 2017.

„Nu este un conflict de interese, eu respect legea”, a declarat Babis sâmbătă. „Nu controlez sau gestionez trusturile, pentru că nu am timp de aşa ceva, sunt ocupat cu slujba de prim-ministru”, a precizat el, adăugând că nu a văzut documentul Comisiei Europene.

În document se precizează că situaţia este tot una de conflict de interese chiar dacă Babis nu se află într-o poziţie de control, pentru că „el are un interes în succesul financiar al companiilor”. Babis şi familia sa ar trebui să „întrerupă toate legăturile” cu cele două companii pentru a gestiona acest conflict de interese, se arată în document.

Un purtător de cuvânt al Agrofert a declarat că firma nu are informaţii privind investigaţia şi nu a fost contactată în acest sens.

(Sursa Foto: Facebook)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Prim-ministrului? Primului-ministru, trogloditilor! Dex-ul, securistilor!

    • DEX-ul sa-l faceti cadou doamnei Dancila! Cu tot cu Gramatica Academiei, un cod al hairdos and makeup for women in the public service, si in general ceva s-o ajute sa-si dea seama ca e o rusine pentru Romania. Cu toti ai ei, consilieri, ministri, colegi de partid.

  2. sa nu sr mai bage in treburile altor tari. sa le lase sa se fure singure!