G4Media.ro

Comisia Europeană a prelungit până la 31 decembrie cadrul temporar de ajutor…

Comisia Europeană a prelungit până la 31 decembrie cadrul temporar de ajutor de stat pentru a sprijini economia în contextul pandemiei / În plus, sumele pentru companii sunt aproape dublate

Comisia Europeană a decis să prelungească până la 31 decembrie 2021 Cadrul temporar de ajutor de stat, adoptat la 19 martie 2020, pentru a sprijini economia în contextul focarului de coronavirus, majorând și plafoanele de ajutor pentru companii.

Având în vedere persistența și evoluția focarului de coronavirus, amendamentul de astăzi prelungește toate măsurile prevăzute în cadrul temporar, inclusiv măsuri de recapitalizare, până la 31 decembrie 2021, precizează Comisia.

Plafoanele stabilite în cadrul temporar pentru anumite măsuri de sprijin au fost aproape dublate. Noile plafoane sunt de;

  • 225.000 de euro pe companie activă în producția primară de produse agricole (anterior 100.000 de euro),
  • 270.000 de euro pe companie activă în sectorul pescuitului și acvaculturii (anterior 120.000 de euro)
  • 1,8 milioane de euro pe companie activă în toate celelalte sectoare (anterior 800.000 de euro).

Ca și până acum, acestea pot fi combinate cu ajutorul de minimis de până la 200.000 euro pe companie, până la 30.000 euro pe companie care operează în sectorul pescuitului și acvaculturii și până la 25.000 euro pe companie care operează în sectorul agricol, pe o perioadă de trei exerciții financiare, mai precizează Comisia Europeană.

Citește aici toate modificările aduse de Comisia Europeană.

Context

La 19 martie 2020, Comisia a adoptat un nou cadru temporar de ajutor de stat pentru a sprijini economia în contextul focarului de coronavirus, în baza articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Cadrul temporar recunoaște că întreaga economie a UE se confruntă cu o perturbare gravă. Acesta permite statelor membre să utilizeze în mod flexibil ajutoarele de stat pentru a sprijini economia.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...