G4Media.ro

Comisia Europeană a propus un nou program pentru industria de apărare, în…

Tanc francez Leclerc (Sursa foto: Wikimedia)

Comisia Europeană a propus un nou program pentru industria de apărare, în valoare de 1,5 miliarde de euro

Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant au prezentat, marţi, prima strategie industrială europeană în domeniul apărării la nivelul UE şi au propus un set ambiţios de noi acţiuni pentru a sprijini competitivitatea şi pregătirea industriei de apărare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, transmite Agerpres.

Strategia industrială europeană în domeniul apărării (EDIS) stabileşte o viziune clară, pe termen lung, pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării în Uniunea Europeană. Ca prim mijloc imediat şi central de punere în aplicare a strategiei, Comisia Europeană prezintă astăzi o propunere legislativă pentru un program european pentru industria de apărare (EDIP) şi un cadru de măsuri pentru a asigura disponibilitatea şi furnizarea în timp util a produselor din domeniul apărării.

„Prin noua noastră strategie de apărare industrială, Uniunea stabileşte o viziune clară pentru a ne spori gradul de pregătire industrială în domeniul apărării. Prin programul privind industria europeană de apărare, Comisia prezintă imediat un instrument ambiţios pentru a începe în mod concret punerea în aplicare a strategiei”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Strategia stabileşte indicatori, cu scopul de a măsura progresele înregistrate de statele membre în direcţia pregătirii industriale. Statele membre sunt invitate să achiziţioneze cel puţin 40% din echipamentele de apărare în mod colaborativ până în 2030, să se asigure că, până la acel moment, valoarea comerţului în domeniul apărării în interiorul UE reprezintă cel puţin 35% din valoarea pieţei UE a apărării, să realizeze progrese constante în direcţia achiziţionării a cel puţin 50% din bugetul lor de achiziţii publice în domeniul apărării în cadrul UE până în 2030 şi a 60% până în 2035.

„Acum, când bugetele de apărare din toate statele membre cresc brusc, ar trebui să investim mai bine, ceea ce înseamnă, în mare parte, să investim împreună şi să investim în Europa. Acest lucru ne va permite să trecem de la un mod de răspuns la criză la unul de pregătire structurală în materie de apărare”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Programul pentru industria europeană de apărare (EDIP) este noua iniţiativă legislativă care va face legătura de la măsuri de urgenţă pe termen scurt, adoptate în 2023 şi încheiate în 2025, la o abordare mai structurală şi pe termen mai lung pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării. Acest lucru va asigura continuitatea sprijinului pentru baza industrială şi tehnologică de apărare europeană, pentru a însoţi adaptarea rapidă a acesteia la noua realitate.

Programul EDIP include atât aspecte financiare, cât şi aspecte de reglementare. EDIP va mobiliza 1,5 miliarde de euro din bugetul UE în perioada 2025-2027, pentru a spori în continuare competitivitatea EDTIB. Sprijinul financiar acordat de EDIP va extinde în special logica de intervenţie a EDIRPA (sprijin financiar de la bugetul UE pentru a compensa complexitatea cooperării dintre statele membre în faza de achiziţii publice) şi ASAP (sprijin financiar pentru industriile de apărare care îşi sporesc capacitatea de producţie), pentru a încuraja în continuare investiţiile EDTIB. EDIP va sprijini, de asemenea, industrializarea produselor care decurg din acţiunile de cooperare în domeniul cercetării &dezvoltării, sprijinite de Fondul european de apărare.

O industrie europeană de apărare mai puternică şi mai receptivă va aduce beneficii statelor membre şi, în cele din urmă, cetăţenilor UE. De asemenea, va aduce beneficii principalilor parteneri ai UE, inclusiv NATO şi Ucraina.

Citește și: INTERVIU Generalul-maior (r) Dan Grecu: În caz de succes în Ucraina, e posibil ca Rusia să își continue expansiunea / Nici Putin nu ar ataca un stat NATO / Opțiunea nucleară ar duce doar la o lume dispărută / Soldatul român, salariu la nivelul muncitorului necalificat

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...