Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de punere în întârziere privind RCA / Trebuie înființat un mecanism pentru a compensa victimele accidentelor rutiere în cazul insolvenţei asigurătorului
Comisia Europeană (CE) a trimis României şi altor state membre UE scrisori de punere în întârziere din cauza lipsei comunicării măsurilor luate pentru transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2009/103/EC privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
Directiva prevede înfiinţarea unui mecanism pentru a compensa victimele accidentelor rutiere în cazul insolvenţei asigurătorului responsabil. În acest scop, statele membre vor desemna organismele pentru stabilirea compensaţiilor, care se vor ocupa de plângerile venite de la cei implicaţi în accidentele rutiere. Pentru cazurile transfrontaliere, Directiva prevede ca aceste organisme să ajungă la un acord pentru soluţionarea litigiilor între ele până în 23 decembrie 2023. Statele membre UE trebuiau să desemneze aceste organisme până în 23 iunie 2023, sau cel puţin să comunice entităţilor CE că vor negocia acest acord.
Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere către 16 state membre UE: Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Irlanda, Grecia, Spania, Cipru, Letonia, Luxemburg, Malta, Austria, Polonia, Portugalia, România şi Slovenia pentru că nu au notificat Executivul comunitar în legătură cu transpunerea completă a acestor articole până la termenul limită din 22 iunie 2023.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank