G4Media.ro

Comisia Europeană a trimis autorităților române o scrisoare cu întrebări detaliate despre…

Comisia Europeană a trimis autorităților române o scrisoare cu întrebări detaliate despre modificările la legile justiției

Comisia Europeană a trimis o scrisoare autorităţilor române în care formulează o serie de întrebări despre evoluţiile legislative din domeniul justiţiei, confirmă Executivul comunitar, în urma unor informaţii în acest sens apărute în presa din România.

”Comisia urmăreşte îndeaproape evoluţiile din România, în special evoluţiile legislative privind legile justiţiei şi legile pentru Codul penal şi Codul de procedură penală. Analizăm amendamentele în ceea ce priveşte conformitatea acestora cu legislaţia UE şi am transmis autorităţilor române întrebări precise şi detaliate cu privire la aceste probleme de interes”, a precizat duminică un purtător de cuvânt al CE ca răspuns la o solicitare a AGERPRES.

  • Informația a fost publicată inițial de Mediafax, care a anunțat că prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, i-a transmis, în data de 4 octombrie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care îi cere lămuriri cu privire la modificarea codurilor penale, un răspuns fiind așteptat până la începutul lunii noiembrie, au declarat surse politice pentru Mediafax.

La 3 octombrie, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, a avut loc o dezbatere privind situaţia statului de drept în România, la care au fost prezenţi şi şefa guvernului român, Viorica Dăncilă, şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Acesta a avertizat autorităţile de la Bucureşti că executivul comunitar va fi dur, dacă va fi necesar, în evaluarea României, în timp ce Viorica Dăncilă a încercat să convingă că România va respecta statul de drept şi că nu se va abate de la drumul său pro-european.

„Urmărim ultimele evoluţii din România cu preocupare. Independenţa sistemului judiciar şi capacitatea sa de a lupta împotriva corupţiei sunt esenţiale pentru o Românie puternică în UE”, a spus înaltul oficial european.

„Comisia va trage concluziile adecvate dacă amendamentele la codurile penale, legile justiţiei şi legea conflictelor de interese sunt promulgate fără a ţine cont de preocupări. Nu vom ezita să trecem la acţiune, acolo unde va fi necesar, pentru a asigura compatibilitatea cu tratatele. Comisia va utiliza toate mijloacele aflate la dispoziţia ei, fie MCV, fie altele”, a subliniat Timmermans.

La rândul său, şefa guvernului de la Bucureşti a spus în plenul PE că justiţia trebuie să fie corectă pentru cetăţeni, „beneficiarii măsurilor din Parlamentul European şi din parlamentele naţionale”. Ea a mai afirmat că în rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare nu a văzut nimic despre încălcarea drepturilor omului şi despre protocoalele secrete dintre serviciile de informaţii şi instituţiile din justiţie din România.

„Este legitim să ne întrebăm în ce fel a apărat MCV cetăţenii români de încălcarea gravă a drepturilor lor. (…) Nu am văzut nimic despre încălcarea drepturilor omului, despre protocoalele secrete dintre serviciile de informaţii şi instituţiile din justiţie”, a afirmat Dăncilă în plenul PE.

Ea le-a spus eurodeputaţilor că există decizii judecătoreşti care arată cum s-au falsificat probe pentru a crea vinovăţii sau cum erau şantajaţi martorii pentru a depune mărturii mincinoase. „Nimic despre aceste lucruri în rapoartele MCV. (…) Asta înseamnă, mai bine spus, că acest mecanism şi-a ratat menirea pentru care a fost creat”, a spus Viorica Dăncilă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Și răspunsul va fi :”pt că putem nu vă dăm noi socoteală vouă „.

  2. Ce spui Frans?

  3. Asta e mai rau decat „To do list”!

    • Dupa ce o sa trimita Veo raspunsul la intrebarile CE, cu siguranta o sa vina si „to do list-ul”! 😉

  4. timmermans si comisia condusa de el s-a umplut de penibil:

    1. aceste lista cu intrebari trebuia sa fie trimisa catre PARLAMENT

    2. aceste lista cu intrebari intrebari trebuia trimisa imediat ce legile au fost votate de parlament

    dar olandezului zburator et Co le-a convenit sa mestece ca rumegatoarele „suntem ingrijorati de …..” !