
Comisia Europeană acuză șapte bănci de manipularea cursului de schimb valutar. Companiile care încalcă reglementările UE pot primit amenzi de până la 10% din cifra de afaceri
Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan, Royal Bank of Scotland, UBS şi o mică bancă din Japonia ar urma să fie amendate de Comisia Europeană în următoarele săptămâni pentru manipularea cursului de schimb valutar, au declarat pentru Reuters, preluat de Agerpres, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
În schimb, banca elveţiană Credit Suisse, care anterior anunţase că nu a găsit dovezi că ar fi încălcat reglementările, va contesta în instanţă acuzaţiile. Nu este clar încă dacă ancheta Comisiei Europene va fi finalizată la timp pentru a fi impusă o amendă şi împotriva băncii elveţiene, susţin sursele.
Potrivit Agerpres, reprezentanţii Executivului comunitar şi ai băncilor nu au comentat informaţia.
Ancheta Comisiei Europene este o nouă lovitură pentru băncile globale, care au plătit deja amenzi în valoare de miliarde de euro pentru practicile lor incorecte după criza financiară mondială. Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.
Ancheta privind practicile incorecte ale celor şapte bănci a durat şase ani, susţin sursele. Acestea adaugă că este posibil ca deciziile să fie anunţate mai degrabă pe parcursul următoarelor săptămâni decât într-o singură zi.
Şi în SUA Barclays, BNP Paribas, Citigroup, JPMorgan, Royal Bank of Scotland şi UBS au fost amendate cu peste 2,8 miliarde de dolari. Autorităţile SUA au dezvăluit că manipularea cursului de schimb valutar se realiza prin camere de chat cu nume ca: „The Cartel,” „The Mafia” şi „The Bandits’ Club”.
Conform unei recente analize realizate de analiştii Bloomberg Intelligence, preluați de Agerpres, băncile europene au cheltuit în ultimul deceniu cel puţin 81 de miliarde de dolari pentru rezolvarea acuzaţiilor vizând manipularea pieţei şi încălcarea sancţiunilor şi vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare.
Sursa foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii