Comisia Europeană anunţă că eMAG va adera la Angajamentul privind siguranţa produselor
Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a deschis luni Săptămâna internaţională a siguranţei produselor 2020, în cursul căreia două noi pieţe online, Bol.com şi eMAG, vor adera în mod oficial la Angajamentul privind siguranţa produselor, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, relatează Agerpres.
„Din cauza crizei provocate de coronavirus, achiziţiile online au crescut exponenţial, la fel şi înşelătoriile online. Nu putem să urmărim cu mâinile în sân cum cei care fraudează profită de vulnerabilităţile consumatorilor. Numai cu ajutorul comercianţilor cu amănuntul online îi putem proteja pe consumatorii din UE şi putem garanta că produsele sunt sigure. Am plăcerea de a-i primi alături de noi pe Bol.com şi EMAG în calitate de semnatari ai Angajamentului privind siguranţa produselor şi încurajez şi alţi comercianţi online să le urmeze exemplul. Trebuie să ne continuăm eforturile de îmbunătăţire a siguranţei consumatorilor, atât online, cât şi offline”, a declarat comisarul Reynders.
Bol.com şi eMAG se alătură altor şapte mari pieţe online, Alibaba (pentru AliExpress), Allegro, Amazon, Cdiscount, eBay, Rakuten France şi Wish.com, care s-au angajat deja să efectueze o eliminare mai rapidă a produselor periculoase. Companiile vor facilita trimiterea cu mai mare uşurinţă de către clienţi a notificărilor privind produsele periculoase şi le vor elimina în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificărilor din partea autorităţilor statelor membre ale UE.
Săptămâna internaţională a siguranţei produselor 2020 va reuni participanţi din întreaga lume în cadrul unei conferinţe virtuale, pentru a discuta despre modalităţile de consolidare a siguranţei produselor la nivel mondial. Evenimentul din acest an se va concentra asupra siguranţei produselor în timpul crizei provocate de COVID-19 şi asupra modalităţilor de urmărire şi de retragere a produselor periculoase.
Sursa foto: emag.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank