Comisia Europeană atrage atenția Guvernului de la București să nu permită punerea în discuție a hotărârilor judecătorești definitive
Comisia Europeană atrage atenția Guvernului de la București asupra faptului că este important ca hotărârile judecătorești care au devenit definitive să nu mai poată fi repuse în discuție și recomandă o consultare amplă cu sistemul judiciar înainte de a adopta o eventuală ordonanță de urgență care să introducă recursul în anulare pentru cei condamnați de completele de 5 judecători de la Înalta Curte în perioada 2014-2018.
Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand, care a confirmat primirea de către prim-vicepreședintele Frans Timmermans a răspunsului la scrisoarea trimisă luna trecută Guvernului Dăncilă pe tema recursului în anulare.
”Siguranța juridică, inclusiv respectarea hotărârilor judecătorești definitive („res iudicata”), este o componentă esențială a statului de drept. După cum a subliniat Curtea Europeană de Justiție, este important ca hotărârile judecătorești care au devenit definitive să nu mai poată fi repuse în discuție”, a precizat Wigand.
”De asemenea, ar fi important ca autoritățile române să acorde timpul necesar unei consultări ample cu sistemul judiciar și să evalueze cu atenție consecințele practice ale deciziilor Curții Constituționale și măsurile care urmează să fie luate”, a mai adăugat el.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a mai subliniat că este esențial ca România să revină la lupta împotriva corupției, să asigure o justiție independentă și să evite orice pas făcut înapoi.
”Comisia urmărește îndeaproape discuția din România despre posibilitatea adoptării unei ordonanțe de urgență privind recursul în anulare în urma a două decizii ale Curții Constituționale. Comisia a menționat deja prima decizie a Curții, cea referitoare la completurile de 5 judecători, în raportul MCV de anul trecut”, a mai spus el.
Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis joi lui Frans Timmermans că lucrează la o ordonanță de urgență prin care cei condamnați în perioada 2014-2018 de completele de 5 de la Curtea Supremă să poată face contestație în anulare și i-a promis prim-vicepreședintelui Comisiei Europene că înainte de adoptarea OUG va trimite textul proiectului la executivul european.
Surse politice au declarat pentru G4Media.ro că Dăncilă i-a spus lui Timmermans că ”nu va da OUG peste noapte”.
Dăncilă nu a spus clar în discuția de la Bruxelles când vrea să adopte amnistiei mascate pentru marii penali.
În aceeași zi, Frans Timmermans i-a solicitat premierului român să răspundă scrisorii legate de posibila OUG care să introducă recursul în anulare pentru cei condamnați de completele de 5 judecători de la Înalta Curte în perioada 2014-2018.
Potrivit acestuia, cele mai importante puncte de pe agenda discuțiilor dintre Timmermans și Dăncilă au fost trei:
- Frans Timmermans și Viorica Dăncilă au avut o discuție deschisă și constructivă. Prim-vicepreședintele a reiterat îngrijorările Comisiei și recomandările adresate României;
- Atât Timmermans, cât și Dăncilă, au căzut de acord că redeschisă discuțiile privind implementarea recomandărilor MCV;
- Comisia Europeană așteaptă un răspuns la scrisoarea trimisă de prim-vicepreședintele Timmermans pe 24 ianuarie 2019. Prim-ministrul Dăncilă a promis că va trimite răspunsul înainte de finalul acestei săptămâni.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a trimis pe 24 ianuarie o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de posibila OUG care să introducă recursul în anulare pentru cei condamnați de completele de 5 judecători de la Înalta Curte în perioada 2014-2018.
”Prim-vicepreședintele Timmermans a exprimat îngrijorări și a cerut clarificări referitor la câteva aspecte” în această scrisoare, a declarat pentru G4Media.ro Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
”Comisia Europeană urmărește îndeaproape discuțiile despre o posibilă OUG în urma celor două decizii ale Curții Constituționale. Comisia a luat notă deja de decizia CCR privind completele de 5 judecători în ultimul raport MCV. Vă reamintesc că președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, s-a exprimat extrem de clar în legătură cu posibilitatea unei amnistii în timpul recentei sale vizite la București. Așa cum Comisia Europeană a spus în repetate rânduri, e esențial ca România să revină pe calea corectă în lupta anticorupție, să asigure independența justiției și să evite alți pași înapoi”, a mai spus Wigand pentru G4Media.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii