G4Media.ro

Comisia Europeană: Capacităţile de stocare a gazelor naturale din UE sunt deja…

Sursa foto: Linkedin / MOL

Comisia Europeană: Capacităţile de stocare a gazelor naturale din UE sunt deja pline în proporţie de 90%  / UE a investit semnificativ în importurile de gaze naturale lichefiate

Capacităţile de stocare a gazelor naturale din UE sunt deja pline în proporţie de 90%, cu mult înaintea termenului limită stabilit pentru a se ajunge la acest nivel – 1 noiembrie – a anunţat vineri Comisia Europeană, transmit Reuters şi Bloomberg, citate de Agerpres.

La 16 august, nivelul a ajuns la 1.024 TWh, sau 90,12% din capacitatea de stocare, echivalentul a peste 93 miliarde metri cubi (bcm) de gaze naturale.

În 2022, Uniunea Europeană a investit semnificativ în importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) şi a adoptat reglementări pentru a majora capacităţile de stocare, pentru a evita deficitul în aprovizionare, în urma reducerilor importurilor de gaze ruseşti, după invadarea Ucrainei. Printre aceste reglementări se află stabilirea unui obiectiv obligatoriu la nivelul UE de umplere a facilităţilor de stocare la 90% până la 1 noiembrie, în fiecare an.

Anul trecut, Europa a importat prin conducte 62 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, un nivel cu 60% mai scăzut decât media din precedenţii cinci ani, arată datele Comisiei Europene.

În acest an, livrările din Rusia către UE ar urma să scadă la 25 bcm, presupunând că fluxurile prin gazoductul TurkStream şi prin Ucraina sunt în linie cu volumele din decembrie 2022, a previzionat Agenţia Internaţională a Energiei (IEA).

„Piaţa energiei din UE este într-o situaţie mult mai stabilă decât era în august 2022. Investiţiile în regenerabile şi în eficienţa energetică pot întări şi mai mult poziţia blocului comunitar”, a afirmat comisarul pentru Energie, Kadri Simson.

Vineri, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 4,3%, până la 38,41 euro pentru un Megawatt-oră, din cauza temerilor privind aprovizionarea.

Nivelul gazelor din facilităţile de stocare variază în funcţie de ţară. State ca Germania, Ţările de Jos şi Spania au depăşit deja ţinta UE, în timp ce în Franţa nivelul este de aproximativ 84%, după ce livrările de energiei au fost perturbate de grevele la nivel naţional.

Deşi cotaţiile la gaze în Europa sunt cu aproximativ 90% mai scăzute decât în perioada de vârf a crizei din 2022, nervozitatea de pe pieţe şi volatilitatea intensă se vor menţine, apreciază analiştii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...