G4Media.ro

Comisia Europeană cere companiei chineze Shein informații privind produsele ilegale și sistemul…

Sursa foto: colaj G4Media

Comisia Europeană cere companiei chineze Shein informații privind produsele ilegale și sistemul său de recomandare

Comisia Europeană a trimis joi o cerere de informații (RFI) către Shein, în temeiul competențelor conferite de Digital Services Act (DSA), transmite executivul european. Comisia solicită Shein să furnizeze documente interne și informații mai detaliate cu privire la riscurile legate de prezența conținutului și a bunurilor ilegale pe piața sa, la transparența sistemelor sale de recomandare și la accesul la date pentru cercetătorii calificați.

Cererea vine la o zi după ce Comisia anunţase că va investiga retailerul online Shein din China pentru presupusa încălcare a normelor UE de protecţie a consumatorilor.

În plus, Comisia solicită Shein să furnizeze informații detaliate cu privire la măsurile adoptate pentru atenuarea riscurilor legate de protecția consumatorilor, sănătatea publică și bunăstarea utilizatorilor. De asemenea, Comisia solicită detalii privind protecția datelor cu caracter personal ale utilizatorilor.

Shein trebuie să furnizeze informațiile necesare până la 27 februarie 2025. Pe baza evaluării răspunsurilor, Comisia va stabili etapele următoare.

Solicitarea de informații se referă la investigația DSA în curs împotriva lui Shein. Aceasta nu aduce atingere investigației în curs efectuată de Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor (CPC) și coordonată de Comisie cu privire la respectarea de către Shein a obligațiilor care îi revin în temeiul legislației Uniunii în materie de protecție a consumatorilor, care este complementară investigației Comisiei în temeiul ASD.

Comisia a trimis deja o cerere de informații către Shein la 28 iunie 2024 cu privire la măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma obligațiilor prevăzute de DSA referitoare la așa-numitul „mecanism de notificare și acțiune” pentru a notifica produsele ilegale, „modelele întunecate” de pe interfețele sale online, protecția minorilor, transparența sistemelor de recomandare, trasabilitatea comercianților și conformitatea prin concepție.

Comisia a publicat ieri o comunicare privind un set cuprinzător de instrumente UE pentru un comerț electronic sigur și durabil, care urmărește să abordeze provocările generate de importurile de mică valoare de la comercianți din afara UE în fiecare etapă a ciclului de viață al produsului, inclusiv prin concentrarea acțiunilor de aplicare a DSA asupra practicilor de comerț electronic.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.