G4Media.ro

Comisia Europeană consideră modificările din sistemul judiciar polonez insuficiente pentru a elimina…

Sursa foto: European Council

Comisia Europeană consideră modificările din sistemul judiciar polonez insuficiente pentru a elimina sancţiunile financiare

Noua lege prin care se elimină camera disciplinară pentru judecători a Curţii Supreme a Poloniei este insuficientă pentru eliminarea sancţiunilor financiare impuse Varşoviei de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), a declarat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de AFP.

Întrebat dacă legea poloneză intrată în vigoare vinerea trecută va determina Comisia să ceară CJUE încetarea amenzii zilnice de un milion de euro impuse Poloniei, Christian Wigand a răspuns că „procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor (infringement – n. red.) despre care vorbim nu priveşte doar camera disciplinară; Comisia a contestat şi alte dispoziţii introduse prin lege în sistemul judiciar începând din decembrie 2019”.

Din 3 noiembrie 2021, suma totală a sancţiunilor europene împotriva Poloniei se ridică la 250 de milioane de euro, relatează Agerpres.

Penalizarea financiară a fost adoptată pentru a constrânge guvernul de la Varşovia să se conformeze unei decizii a CJUE prin care se cerea o reacţie la preocupările Bruxellesului privind sistemul judiciar polonez.

Mai mult, Comnisia Europeană a arătat în repetate rânduri că Polonia nu va putea primi fonduri de 35,4 miliarde de euro, din care 23,9 miliarde nerambursabile, din planul de relansare economică după epidemia de coronavirus, decât dacă va implementa reformele solicitate pentru independenţa justiţiei.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat Poloniei trei condiţii pentru eliminarea sancţiunilor: înlocuirea camerei disciplinare a Curţii Supreme cu o instanţă independentă şi imparţială, reformarea regimului disciplinar al magistraţilor, inclusiv prin anularea sancţiunilor disciplinare „controversate”, şi posibilitatea ca judecătorii sancţionaţi să beneficieze de reexaminarea dosarelor lor în cadrul noilor reglementări, relatează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. strategia e simpla: 1. nu platesti nimic la bugetul tarii, 2. nationalizezi presa si inchizi partidele politice; 3. distrugi doua judete de-ale tale ca sa ii demonstrezi lui Putin ca iubesti acele judete

  2. Comisia Europeana inca n-a descoperit T-Rex-sii din Romania …