G4Media.ro

Comisia Europeană critică legea mass-media adoptată de Polonia: „Prezintă riscuri grave pentru…

Sursa foto: Facebook/ Comisia Europeană

Comisia Europeană critică legea mass-media adoptată de Polonia: „Prezintă riscuri grave pentru libertatea și pluralismul media”, într-o țară „unde peisajul mediatic suferă deja de o politizare tot mai accentuată”

Comisia Europeană a criticat luni o lege adoptată vineri în Polonia, remarcând că ea „prezintă riscuri grave pentru libertatea şi pluralismul media” într-o ţară „unde peisajul mediatic suferă deja de o politizare tot mai accentuată”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Mii de polonezi au manifestat duminică împotriva acestei legi controversate a media, considerată o tentativă a guvernului populist de dreapta de a reduce la tăcere canalul independent de ştiri TVN24, controlat de grupul american Discovery.

Textul, votat vineri de parlament, mai trebuie promulgat de preşedintele Andrzej Duda pentru a intra în vigoare.

„Votul care a avut loc vinerea trecută accentuează presiunea asupra sectorului media în Polonia”, a declarat Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, într-un briefing de presă la Bruxelles.

„Legea poate provoca o schimbare forţată în proprietatea societăţilor media şi prezintă riscuri grave pentru libertatea şi pluralismul media în Polonia”, a adăugat el. „Ea poate conduce la o limitare a libertăţii media în Polonia, unde peisajul mediatic suferă deja de o politizare în creştere”, a mai arătat purtătorul de cuvânt.

Legea, dorită de partidul Lege şi Justiţie (PiS) la putere, va împiedica societăţile care nu aparţin Spaţiului Economic European (SEE, care include cele 27 de state din UE, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) să deţină o participaţie majoritară în companiile media poloneze.

Unul din efectele principale este că va obliga grupul american Discovery să vândă participaţia majoritară la TVN, una din cele mai mari reţele de televiziune privată din Polonia. TVN24 este canalul său de ştiri şi este considerat unul critic faţă de conservatorii la putere.

Cât priveşte guvernul, acesta afirmă că noua lege – denunţată şi de Washington – va proteja peisajul mediatic polonez de actori potenţiali ostili, precum Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei a reamintit că, în cel mai recent raport cu privire la situaţia statului de drept în Polonia, executivul UE a exprimat deja îngrijorări legate de libertatea media şi în special faţă de acest proiect de lege.

Sursa foto: Facebook/ Comisia Europeană

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Pe scurt:

    e normal ca mari corporații mediatice americane și germane să dețină mai mult de jumate din presa poloneză. E cool, că doar așa se impune și in Polonia un guvern pe placul Germaniei si a altora, nu?

    Ce credeați, că guvernul se face prin vot național? Și atunci de ce băgăm miliarde in presă să conducem lumea.

    Polonezii isi apără democrația de oligarhia marilor concerne mediatice care mint și fac politică peste capul poporului, asta e adevărul.

    • Amerlocii de la Discovery sunt jmecheri prosti:
      detin TVN24 printr-o firma cu sediul inregistrat pe aeroportul Shipol (Belgia).
      Da, ati citit bine, aeroport.
      Si sa mai zica cineva ceva rau despre polonezi care vor sa puna capat ilegalitatilor de acest fel.
      Ma intreb, oare in ce masura sunt implicati in aceasta magarie bruxellezii?

    • Foarte curioasa este pozia UE în raport cu libertatea de exprimare, în special în segmentul suveranist, conservator, pt ca gliobalismul nu dorește independenta popoarelor, dar când Facebook îți cenzurează un punct de vedre, care exprima gândirea ta, acolo UE nu se sesizează, Polonia face o treaba excelenta și ar trebuii tot mai multe tari sa ia poziție în fără neomarxismului satanist

  2. Ce-ar mai fi zis CE daca TVN i-ar fi cantat la cobză lui Putin ?
    Dar asa, cand cobza canta leghebetist, e alta poveste, nu ?

  3. TVN nu-i cântă la cobză lii Putin; CE o face, TVN păstrează doar aparențele.

  4. CE devine deja plictisitoare cu toate atacurile împotriva Poloniei. Oricum au credibilitate spre zero. Din păcate a ajuns să ne conducă UE o masă de birocrați care nu sunt numiți în urma unor alegeri. Parlamentul european a devenit o instituție de formă fără fond.