Comisia Europeană: Deficitul bugetar al României va urca la 3,6% din PIB în 2019 și 6,1% în 2021, motivul principal fiind majorarea pensiilor
România va continua să înregistreze o creştere economică puternică în 2019, de 4,1%, susţinută de consum şi de redresarea investiţiilor, dar majorarea pensiilor va duce la o creştere semnificativă a deficitului bugetar, care va atinge 3,6% din PIB în acest an şi peste 4% din PIB în 2020 şi 2021, potrivit estimărilor economice publicate joi de Comisia Europeană, transmite News.ro.
Pentru 2020 şi 2021, Comisia anticipează încetinirea creşterii economice la 3,6%, respectiv la 3,3%. În cazul deficitului bugetar, acesta se va accentua la 4,4% în 2020 şi la 6,1% în 2021.
Pentru deficitul de cont curent, estimările Comisiei indică un nivel de 5,1% în acest an, de 5,3% în 2020 şi de 5,4% în 2021.
Comisia Europeană pentru anticipează o inflaţie de 3,9% în acest an, urmând ca indicatorul să încetinească la 3,5% în 2020 şi la 3,4% în 2021.
Pentru şomaj este prognozat un nivel de 3,9% în acest an, care va creşte în următorii doi ani la 4,2%, respectiv la 4,3%.
PIB-ul a avansat cu 4,6% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Consumul privat a rămas principalul motor de dezvoltare, stimulat de creşterea salariului minim şi a salariilor din sectorul public. După ce au scăzut în 2018, investiţiile şi-au revenit în primul semestru al acestui an, urmând că aibă o contribuţie pozitivă la creştere. Acest lucru s-a datorat creşterii puternice a activităţilor de construcţii, stimulate de măsurile de susţinere adoptate la sfârşitul anului 2018.
Exporturile nete vor avea un efect negativ asupra creşterii în 2019, urmând să aibă loc un declin atât al importurilor cât şi al exporturilor, acestea din urmă fiind afectate de cererea externă mai scăzută.
Consumul privat va încetini, dar va rămâne principalul motor de creştere până în 2021, veniturile disponibile continuând să fie susţinute de politica fiscală expansionistă şi de creşterea puternică a salariilor reale.
Investiţiile vor rămâne relativ solide, susţinute de construcţii şi de accelerarea proiectelor financiate prin fonduri europene, spre sfârşitul perioadei analizate.
Exporturile vor continua să crească, dar într-un ritm mai scăzut, susţinute de servicii, în timp ce importurile vor încetini în concordanţă cu încetinirea consumului privat.
Contribuţia negativă a exporturilor nete la creşterea PIB-ului real va scădea treptat.
Oferta de forţă de muncă va rămâne scăzută, exercitând presiuni pentru creşterea salariilor. Cu toate acestea, creşterea generală a salariilor se va modera uşor în perioada analizată, pe fondul încetinirii creşterii economice şi ca efect al disipării efectelor majorării salariilor dn sectorul public şi a salariului minim.
Pe plan extern, o posibilă încetinire economică a principalilor parteneri comerciali ai României ar putea afecta negativ exporturile.
Pe plan intern, calendarul de alegeri aglomerat din 2020 şi incertitudilile politice recente ar putea întârzia reluarea reformelor structurale şi îngreuna eforturile de reducere a dezechilibrele macroeconomice.
Continuarea lipsei de predictibilitate a politicilor publice ar putea întârzia o redresare durabilă a investiţiilor, se mai arată în raportul Comisei Europene.
sursa foto: www.freepik.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii