
Comisia Europeană îi răspunde lui Trump: Zelenski este un preşedinte „ales legitim” şi Ucraina „o democraţie”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost „ales legitim” în urma unor alegeri „libere şi corecte”, iar Ucraina este „o democraţie”, în timp ce Rusia preşedintelui Vladimir Putin „nu este”, i-a replicat joi Comisia Europeană preşedintelui american Donald Trump, care l-a descris miercuri pe Zelenski drept un „dictator” care se menţine la putere refuzând să organizeze alegeri pentru că şi-a pierdut popularitatea, relatează agenţiile de știri AFP şi EFE, citate de Agerpres.
„Preşedintele Zelenski a fost ales legitim în alegeri libere, corecte şi democratice. Ucraina este o democraţie. Rusia lui Putin nu este”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan De Keersmaecker, la conferinţa zilnică de presă a acestei instituţii.
În războiul provocat de invazia rusă nu poate exista „o soluţie pentru Ucraina fără implicarea Ucrainei şi fără implicarea Uniunii Europene”, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt, protestând din nou faţă de iniţierea de către Trump şi Putin a discuţiilor pentru încheierea războiului din Ucraina fără a primi la masa negocierilor Kievul şi UE. „Securitatea Ucrainei este securitatea Uniunii Europene”, a mai spus purtătorul de cuvânt comunitar.
Preşedinţii Trump şi Zelenski au avut miercuri schimburi publice de replici, după ce preşedintele ucrainean a refuzat să semneze un memorandum cerut de Washington prin care Ucraina ar fi urmat să cedeze către SUA jumătate din resursele sale naturale. Zelenski a refuzat să semneze nu pentru că s-ar opune unei asemenea înţelegeri, faţă de care anterior s-a declarat de acord, ci pentru că ea nu cuprindea nicio menţiune despre solicitările Kievului privind garanţiile de securitate şi continuarea asistenţei militare americane.
„Documentul nu era clar, era clar un singur lucru, că trebuie să dăm 50% din tot ce era specificat în document”, a explicat Zelenski miercuri la o conferinţă de presă, el insistând ca Ucraina să fie primită în NATO şi ca trupe străine să fie dislocate în ţara sa ca forţe de menţinere a păcii, în cazul unui acord de pace cu Rusia.
Zelenski l-a acuzat pe Trump că trăieşte într-o „bulă de dezinformare rusă”, după ce preşedintele american i-a reproşat omologului său ucrainean că a preferat să poarte un război cu Rusia în loc să încerce să ajungă la o înţelegere cu aceasta. De asemenea, preşedintele ucrainean şi-a manifestat nemulţumirea faţă de excluderea ţării sale şi a aliaţilor europeni din discuţiile iniţiate separat de Washington şi Moscova.
Replicile lui Trump au venit într-o serie de postări pe reţeaua sa de socializare Truth Social. „Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se mişte repede sau va rămâne fără ţară”, a scris Trump în cel mai recent mesaj de miercuri. „Ador Ucraina, dar Zelenski a făcut o treabă groaznică, ţara sa este sfărâmată şi MILIOANE (de oameni) au murit inutil”, a adăugat preşedintele american.
Într-o declaraţie dată câteva ore mai târziu în Florida, Trump l-a catalogat din nou pe Zelenski drept „dictator”. „El refuză alegerile. Este jos în toate sondajele reale. Cum poţi să fii sus când fiecare oraş este demolat?”, a completat preşedintele american.
„Un actor de comedie cu succes modest, Volodimir Zelenski a convins SUA să cheltuie 350 de miliarde de dolari pentru a se angaja într-un război care nu putea fi câştigat, care niciodată nu ar fi trebuit să înceapă”, l-a mai criticat preşedintele SUA pe omologul său ucrainean, într-un alt mesaj, în care a supraestimat ajutorul american. „Astăzi am auzit ‘oh, nu am fost invitaţi’. Ei bine, aţi fost acolo trei ani. Ar fi trebuit să-i puneţi capăt acum trei ani. Nu ar fi trebuit niciodată să-l începeţi”, a comentat, de asemenea, Trump, răspunzând criticilor că nu a primit ucrainenii şi europenii la masa negocierilor cu Rusia pentru încheierea războiului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.