G4Media.ro

Comisia Europeană intenţionează să relaxeze legile privind alimentele modificate genetic / Multe…

Sursa Foto: Pexels.com

Comisia Europeană intenţionează să relaxeze legile privind alimentele modificate genetic / Multe ar putea ajunge în cele din urmă neetichetate pe rafturile supermarketurilor europene

Multe alimente modificate genetic ar putea ajunge în cele din urmă neetichetate pe rafturile supermarketurilor europene, potrivit unei propuneri legislative a Comisiei Europene, relatează vineri dpa, citată de Agerpres.

Propunerea Comisiei nu a fost încă publicată, dar draftul său a putut fi consultat de agenţia germană de presă.

Propunerea legislativă ar scuti anumite plante modificate genetic de la regulile stricte ale UE privind ingineria genetică. Potrivit dpa, propunerea urmează să fie prezentată oficial în luna iulie.

Schimbările planificate ale reglementărilor înseamnă că procese precum editarea genetică CRISPR/Cas9 nu vor face obiectul regulilor privind ingineria genetică dacă varietăţile rezultate este posibil să fi fost create şi prin procese precum hibridizarea sau selecţia naturală.

Editarea genetică CRISPR/Cas9 le permite geneticienilor să efectueze schimbări precise în lanţurile lungi de ADN, pentru a face plantele mai rezistente la secetă şi dăunători.

Potrivit planurilor, astfel de modificări ar intra în aşa-numita categorie a plantelor cultivate prin noi tehnici genomice (NGT).

Conform reglementărilor plănuite, regulile stricte privind ingineria genetică pentru agricultura organică vor continua să se aplice, notează dpa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...