G4Media.ro

Comisia Europeană organizează o nouă conferință pentru strângere de fonduri, de la…

sursa foto: Facebook

Comisia Europeană organizează o nouă conferință pentru strângere de fonduri, de la donatori, în vederea sprijinirii cercetărilor pentru vaccinul anti-coronavirus

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va organiza, în 27 iunie, o nouă conferință pentru a strânge fonduri de la donatori, în vederea dezvoltării unui vaccin împotriva noului coronavirus, a anunţat ea joi – relatează AFP.

Prima conferinţă care a avut loc pe 4 mai a permis adunarea a 7,4 miliarde de euro pentru a finanţa cercetarea pentru descoperirea unui vaccin împotriva COVID-19. Cea de-a doua conferinţă va fi precedată de o campanie pe parcursul lunii lunii iunie, căreia i se vor alătura personalităţi şi staruri.

„Trebuie să dezvoltăm un vaccin şi să-l distribuim în lumea întreagă cât de rapid posibil”, a declarat Ursula von der Leyen într-un mesaj video, subliniind că circa 40 de ţări au donat deja fonduri pentru acest vaccin.

„Trebuie să accelerăm cercetarea şi dezvoltarea unui vaccin. Asta durează în general până la zece ani dar nu putem aştepta atât de mult”, a adăugat şefa executivului comunitar, conform Agerpres.

SUA,  Rusia şi India au fost marii absenţi de la conferinţa din mai.

În jur de 15 ţări şi-au confirmat deja participarea la această nouă campanie de donaţii, printre care Franţa, Austria, Canada, Germania, Mexic, Arabia Saudită sau Regatul Unit.

Actorul australian Hugh Jackman şi cântăreaţa americană Miley Cyrus au susţinut joi apelul la mobilizare al preşedintei Comisiei Europene.

Cântăreaţa Madonna, Bill şi Melinda Gates au participat la ultima conferinţă a donatorilor organizată de Ursula von der Leyen.

Sursa Foto: Facebook/Ursula von der Leyen

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Asta are un fix cu vaccinul! Dupa nunta organizeaza si un botez ca nu s-a strans suficient.
    Si g4media ii face propaganda.

    Un vaccin credibil medical si utilizabil pe scara larga nu va aparea mai devreme de cativa ani. Data la care virulenta covid 19 cel mai probabil va fi scazut pana la autoeliminarea virusului pe cale naturala…

  2. What? Nu s au strâns deja 8 miliarde? Nu ma pricep, recunosc, dar 8 miliarde nu sunt îndeajuns pt un vaccin? Întreb doar.

  3. e o golanie noua strangere de fonduri … dar cine stie poate merge.

  4. Pai vaccinul e gata la Timișoara, sa dea banu. Sau la Madagascar… Sa faca o linie de producție..in Romania.

  5. deci nu stiu daca sa rad sau sa plang la asa comentarii …
    – @anonim -„Data la care virulenta covid 19 cel mai probabil va fi scazut pana la autoeliminarea virusului pe cale naturala…” – autoeliminare pe cale naturala?!
    – @dan – „Sa nu-mi spuneti ca va avea un efect revolutionar asupra sistemului imunitar. Mai degraba invers.” deci sa intelegem ca sistemul imunitar va avea efect revolutionar asupra vaccinului sau … vaccinul nu va avea efect revolutionar, va avea efect .. contrarevolutionar :D! tare as vrea sa inteleg ce e cu efectul asta .. „revolutionar”! :)))

    ar trebui facuta o colectie de „perle de pandemie”, la fel cum se face colectia de perle de la bac in fiecare an 😀

  6. Mi se pare sau doamna chiar seamana cu Orban, oare au aceias mama?!

  7. Doar o tombolă cu premii ar motiva donatorii.