G4Media.ro

Comisia Europeană, palmă dură pentru ministrul Teodorovici: Libera circulație a lucrătorilor este…

Sursa foto: Facebook/ Comisia Europeana

Comisia Europeană, palmă dură pentru ministrul Teodorovici: Libera circulație a lucrătorilor este un drept fundamental în Uniunea Europeană

Comisia Europeană a reacționat dur miercuri la propunerea ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, de a limita libertatea de mișcare a celor care vor să muncească în altă țară membră a Uniunii, subliniind că libera circulație a lucrătorilor este un drept fundamental în Uniunea Europeană, unul dintre pilonii Pieței interne consacrați în Tratate.

Mesajul transmis de un purtător de cuvânt al Comisiei: 

  • Așa cum știți, ca regulă generală, nu comentăm comentarii.
  • Dați-mi voie să vă reamintesc că libera circulație a lucrătorilor este un drept fundamental în Uniunea Europeană, unul dintre pilonii Pieței interne consacrați în Tratate și, potrivit studiilor, dreptul care se bucură de cea mai mare apreciere în rândurile europenilor.
  • Poziția Comisiei Europene a fost clară încă de la începutul acestui mandat: crearea unei Piețe interne mai profunde și mai echitabile este o componentă esențială pentru construirea unei Europe mai sociale. Pentru a funcționa în mod corespunzător, mobilitatea forței de muncă trebuie să se bazeze pe reguli clare, corecte și aplicabile, de exemplu prin consacrarea principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă în același loc pentru lucrătorii detașați.
  • În același timp, prin intermediul pilonului european al drepturilor sociale, UE s-a angajat să se străduiască pentru a asigura condiții mai bune de muncă și de viață în întreaga Uniune, în lumina provocărilor, cum ar fi îmbătrânirea societății, globalizarea și digitalizarea.

Ministerul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a făcut marți o propunere care contravine tratatelor de funcționare a Uniunii Europene, el susținând că dreptul celor care vor să muncească în străinătate în interiorul UE să fie restricționat.

„Permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Aşa, dacă ajunge în Germania şi tot primeşte drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croaţia, România de unde a plecat. Maxim 5 ani şi, la revedere, să te duci în altă ţară să îţi cauţi loc de muncă”, a susținut ministrul.

Teodorovici a spus că a ridicat problema inclusiv în fața celorlalți miniștri de finanțe din Uniunea Europeană.

„Poate e mai restrictivă sau de altă natură această măsură, dar asta este. Trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Trebuie să fie cu adevărat acea coeziune socială, nu încarci şi întăreşti partea de Vest şi laşi restul de Europă din fel de fel de condiţii, în afară“, a mai spus el (detalii aici).

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. UE ii convine sa primeasca cadre calificate din Romania de exemplu, sau din alte tari esteuropene. Nu platesc pentru educatia lor, ii primesc de-a gata calificati si deja cu experienta.
    Ar trebui sa plateasca macar pentru scolarizare. Suna cam ciudat dar ar fi o masura logica si corecta.
    Nu se pune problema restrictionarii liberei circulatii.

    • Esti beat said ce?

    • Ce varsta ai ? Ceea ce propui tu, a functionat pana in 22/12/1989.

      Nimic nu este gratis, in Romania. Orice persoana, plateste statului roman, 20% din orice suma cheltuita. Prin TVA.
      Asadar, daca tinerii care au terminat parcursul scolar, au de dat inapoi ceva, este … parintilor lor. Pentru ca parintii au contribuit pentru educatia lor, prin 20% de TVA, la absolut orice tranzactie.

  2. Sa construim si noi infrastructura, conditii legale si avantajoase, etc… Etc… , Sa vina la noi: polonezii, americanii , francezii, rusii, etc (exemplu este pur aleator) si atunci o sa fie bine. „La omul sarac (la minte) nici boii nu trag”. Cu stima

    • nu numai ca nu vin, dar acum pleaca si strainii (persoane fizice sau firme) care incepusera sa vina pana acum vreo doi ani…am vazut niste reportaje cu unii indragostiti de Romania, cu chef de a investi aici..erau uimiti de cum se schimba totul in rau, de betele-in-roate care li se pun cand vor sa faca ceva

  3. Esti beat said ce?

  4. Daca parlamentarilor și guvernanților români nu le convine plecarea forței de muncă, să pună osul la muncă și să ridice nivelul de trai din România. Altfel o sa rămânem putini dar specializați în muncă la stat 🙂

  5. Si uite asa, CE i-a luat gaselnita lu Fernando de la Diskoteka si l-a lasat fara idei in fata omologilor sai europeni !

    Si ii placea atat de mult prostioara scornita de mintulica lui cea ratatinata ! :))

    PS. Off…nu-i dreptate-n lumea asta ! :))) Deloc ! ;))

    • Asa-i cand esti prost, toti te iau de fraier, cum zice o vorba.
      Saracu’ orlondo, a ajuns vestit. I s-a dus buhu … daca vroia reclama negativa a luat-o din plin.
      Culmea e ca daca nu deschide gura, nici nu-ti dai seama.

    • Orlando nu se poate abţine, e PSDist, adică prost şi ticălos, dar e înconjurat de slugi care-l laudă.

  6. Ar trebui sa lucreze o perioada si in tara ,ar fi normal si corect . Politica unui refuz cunoscut este si ramane proba ca nu i-a interesat pe guvernanti prestatia miilor de medici …Nu le-au oferit conditii decente ,i-au ignorat ,i-au indepartat…Regretabil si devine dramatic .

  7. Dar banii gratis pe care ai primesti?

    • Ioane,
      Care bani gratis?
      Crezi tu ca statul e un fel de SRL ? Produce bani? Statul e un administrator al banilor noștri.
      Dacă un tânăr urmează cursurile unor scoli, facultăți. .. etc , mai mult ca sigur are părinți care plătesc impozite , taxe , TVA .

  8. https://youtu.be/lhWlEdqQcAk
    Pe 15.11.2018 maestru CTP a anticipat (si nu e prima data) aberatiile pe care le emit politicienii de la putere. De fapt ei nu doresc iesirea din UE pentru ei, de fapt doresc iesirea sa se produca doar pentru prostime/populime/simpli cetateni/etc..sa fie din nou ca inainte de 1989 cand in Occident umblau doar „cei mai egali dintre tovarasi” adica restul sa stea acasa si sa astepte firimiturile…
    Mai nou politicientii vor un regim foarte flexibil pentru detinerea armelor de foc letale… Cred cu tarie ca Romania se transforma in BRONX-ul Europei….

  9. Ba, nenea Teodoroviciu .
    Eu locuiesc în străinătate de 7 ani, lucrez în domeniul medical. Am făcut studiile în România în școală din sector privat. Deci mi-am plătit studiile.
    Ca sa obții un loc de munca trebuie sa dai mii de Euro spaga , ( ăsta se numește coruptie). Salariul era în jur de 200 euro când am plecat eu.
    Am trimis în România …zeci de mii de euro , în perioada ăsta de 7 ani.
    Pentru ca sa mă întorc în România, trebuie ca politicienii ” lu peste”… , SA MĂ CONVINGĂ, NU SA MĂ CONSTRANGA

  10. Ba, nenea Teodoroviciu .
    Eu locuiesc în străinătate de 7 ani, lucrez în domeniul medical. Am făcut studiile în România în școală din sector privat. Deci mi-am plătit studiile.
    Ca sa obții un loc de munca trebuie sa dai mii de Euro spaga , ( ăsta se numește coruptie). Salariul era în jur de 200 euro când am plecat eu.
    Am trimis în România …zeci de mii de euro , în perioada ăsta de 7 ani.
    Pentru ca sa mă întorc în România, trebuie ca politicienii ” lu peste”… , SA MĂ CONVINGĂ, NU SA MĂ CONSTRANGA.
    I-mi vine sa vomit când văd ce clasa politica avem.
    Tarile dîn vest își apără cetățenii și lupta pentru drepturile lor.
    La mine în tara… ” cu așa prieteni, nu mai am nevoie de dușmani „