G4Media.ro

Comisia Europeană: Statele membre ale UE să aplice o „frână de urgenţă”…

Comisia Europeană: Statele membre ale UE să aplice o „frână de urgenţă” pentru călătoriile neesenţiale în India

Comisia Europeană solicită statelor membre UE să ia măsuri coordonate pentru a restrânge în continuare temporar călătoriile în India, în vederea limitării răspândirii variantei B.1.617.2, detectată pentru prima dată în India, relatează Agerpres, conform ec.europa.eu/commission.

Recomandarea vine în urma propunerii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 10 mai 2021 de a schimba clasificarea acelei variante din ”variantă de interes” în ”variantă de îngrijorare”. Este important să se limiteze la minimum strict categoriile de persoane care pot călători din India din motive esenţiale şi să îi supună pe cei care pot călători încă din India unor teste şi condiţii de carantină stricte.

Pentru a asigura un răspuns complet coordonat şi eficient la această variantă şi luând în considerare deteriorarea situaţiei sanitare în India, Comisia propune ca statele membre să aplice o ”frână de urgenţă” pentru călătoriile neesenţiale din India. La 3 mai, Comisia a propus adăugarea unui ”mecanism de frânare de urgenţă” la recomandarea Consiliului privind restricţiile pentru călătoriile neesenţiale.

Restricţiile nu ar urma să îi afecteze pe cei care călătoresc din motive imperioase, cum ar fi cele legate de familie, sau pe persoanele care au nevoie de protecţie internaţională sau care călătoresc din alte motive umanitare. Cetăţenii UE şi rezidenţii pe termen lung, precum şi membrii familiilor lor, ar urma să poată călători în continuare în Europa.

Pentru aceştia, Comisia solicită statelor membre să aplice măsuri suplimentare legate de sănătate, cum ar fi teste stricte şi măsuri de carantină stricte. Aceste măsuri ar trebui să se aplice indiferent dacă persoanele în cauză au fost vaccinate.

sursa foto: indianexpress.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. De ce să oprească libera circulație a europenilor către India ? Se încalcă drepturile cetățenilor dornici de distracție. Pai e frumos, tovarăși ? Nu. Și ce dacă se întorc cu virusache upgradat ? Ne-am vaccinat, ne doare la basca. Ia uite la ei !