G4Media.ro

Comisia Europeană trimite 50 de milioane de euro pentru repararea și modernizarea…

sursa foto: Unsplash/ Oleksandr Brovko

Comisia Europeană trimite 50 de milioane de euro pentru repararea și modernizarea porturilor din Ucraina

Comisia Europeană va furniza 50 de milioane de euro Ucrainei pentru a-şi repara şi moderniza infrastructura portuară, în încercarea de a contribui la sporirea exporturilor de produse agricole ucrainene, informează sâmbătă DPA, citată de Agerpres.ro.

”Capacităţile portuare îmbunătăţite vor accelera exporturile de alimente şi alte bunuri pe care Ucraina le furnizează pe pieţele mondiale”, a menţionat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o scrisoare adresată preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

”În timp, investiţia noastră ar trebui să le permită porturilor Ucrainei să revină la nivelul cantităţilor ce erau exportate înainte de război”, a adăugat şefa executivului UE în scrisoare.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume.

De la începerea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022, care a inclus o blocadă navală a porturilor ucrainene de la Marea Neagră, Kievul face eforturi pentru a-şi putea exporta produsele, mai ales cerealele.

Infrastructura portuară, care este esenţială pentru exporturile ucrainene, a fost atacată repetat de forţele ruse în ultimele luni.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...