G4Media.ro

Comisia Europeană trimite fonduri suplimentare de 1,5 miliarde de euro Ucrainei

Foto: Kenzo TRIBOUILLARD / AFP

Comisia Europeană trimite fonduri suplimentare de 1,5 miliarde de euro Ucrainei

Comisia Europeană oferă o finanțare suplimentară de 1,5 miliarde de euro Ucrainei, a declarat marți președintele Ursula von der Leyen, citat de CNN.

„Astăzi oferim încă 1,5 miliarde de euro Ucrainei în cadrul pachetului nostru anual de asistență macrofinanciară”, a transmis aceasta pe Twitter.

„Vom continua să ajutăm Ucraina să reziste agresiunii Rusiei, să își mențină instituțiile și infrastructura în funcțiune și să efectueze reforme cruciale”, a mai spus von der Leyen.

 


Războiul dintre Rusia și Ucraina marchează prima dată când Uniunea Europeană a furnizat arme letale unei țări terțe, subliniind amploarea amenințării pe care consideră că Moscova o reprezintă pentru securitatea sa. Ceilalți susținători cheie ai Ucrainei sunt Statele Unite și Regatul Unit.

La începutul lunii februarie, blocul comunitar a anunțat că va injecta încă 545 de milioane de euro (575 de milioane de dolari) în fondul său de asistență militară de 3,6 miliarde de euro (3,8 miliarde de dolari) pentru Ucraina.

Potrivit site-ului său, măsurile de asistență militară luate de UE se ridică la aproximativ 13 miliarde de euro, din care 4,6 miliarde de euro au fost mobilizate în cadrul Facilității europene pentru pace.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...