Comisia Europeană va face concesii Ungariei pentru a debloca ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina (surse, FT)
Comisia Europeană este gata să se conformeze unora dintre cererile Ungariei pentru a putea oferi un pachet de sprijin pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro, afirmă, citând oficiali de rang înalt, publicația Financial Times, preluată de BBC.
În decembrie, premierul ungar Viktor Orban s-a folosit de dreptul la veto pentru a bloca pachetul de ajutor al UE. Această problemă devine și mai presantă având în vedere blocajul din Congresul SUA, unde, de asemenea, problema asistenței militare pentru Kiev este blocată. de republicani.
Pentru a-l convinge pe Orban să renunțe la veto, Comisia este dispusă să-i ofere premierului ungar opțiunea, în 2025, de a stopa acordul de finanțare la jumătatea drumului, au declarat pentru Financial Times trei oficiali familiarizați cu această chestiune.
Ca parte a unui potențial acord, UE ar fi de acord să includă o revizuire a pachetului de sprijin pe patru ani anul viitor, când ar putea evalua dacă Ucraina are nevoie de întreaga sumă și dacă Kievul a îndeplinit cerințele pentru a primi asistență din partea UE. Acest lucru i-ar oferi lui Orbán posibilitatea de a se opune prin veto continuării acestuia, scrie ziarul.
De asemenea, potrivit FT, Comisia este pregătită să fie de acord cu inspecții anuale și cu includerea unei clauze de tip ”frână de urgență”, potrivit căreia orice țară va putea să își exprime îngrijorarea cu privire la asistența acordată Ucrainei.
Întrebat dacă acest lucru ar fi suficient pentru ca Orban să ridice dreptul de veto, un oficial maghiar de rang înalt a declarat pentru publicație: „Încă nu sunt sigur, dar cel mai probabil da”. Ungurii sunt „gata să negocieze”, a declarat o altă sursă pentru ziar.
În decembrie, Bruxellesul a deblocat finanțarea UE pentru Ungaria în valoare de 10 miliarde de euro, care fusese înghețată anterior din cauza îngrijorărilor legate de statul de drept, amintește publicația. Deci nu ar fi primele concesii pe care Comisia Europeană este dispusă să le facă.
Ideea unei clauze de revizuire a ajutorului acordat Kievului a fost propusă pentru prima dată de Ungaria în octombrie, dar alți lideri europeni s-au opus.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii