G4Media.ro

Comisia Europeană va finanța și Spitalul regional Craiova – al treilea propus…

Sursa foto: Ministerul Sănătății

Comisia Europeană va finanța și Spitalul regional Craiova – al treilea propus de România

Comisia Europeană a aprobat luni o investiție în valoare de 47 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională pentru construcția unui spital regional de urgență cu 800 de paturi la Craiova (Dolj), potrivit unui comunicat al executivului european.

Acest proiect va îmbunătăți accesul populației locale la asistență medicală de calitate, inclusiv la tratamente de chimioterapie salvatoare de vieți pentru pacienții bolnavi de cancer.

Este cel de-al treilea spital regional acceptat la finanțare de Comisia Europeană, după spitalele regionale din Iași și Cluj.

Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va cuprinde un complex de construcții cu șapte niveluri, pe o suprafață totală construită de 165.296 de metri pătrați. Unitatea va fi dotată și cu heliport și va avea 1.195 de locuri de parcare pentru cadrele medicale și aparținătorii pacienților.

Spitalul va avea 807 paturi și 19 săli de operație. El va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în șapte centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest a țării, cu toate dotările necesare. Plus un centru pentru mamă și copil cu 100 de paturi într-o clădire cu intrare separată, unită de corpul principal al spitalului printr-un coridor, la nivelul primului etaj.

Valoarea totală a investiţiei de la Craiova este de 2.850.507.547,41 lei, adică circa 590 de milioane de euro, potrivit Gazeta de Sud.

Foto: Macheta spitalului regional din Craiova / Ministerul Sănătății

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. numai atat ? pai atat costa studiile de fezabilitate…

    • Alea de proba.
      Ca cele finale mai costa inca o data pe-atat!

      Si cam ce finantare e asta?
      UE da 47 milioane pt un spital care costa 590 milioane?

  2. Unde sunt toti aia care urlau ca facem spitale cu bani de la UE, dar e rau PSD ca nu ia banii UE?
    Tot asa ne finanteaza si autostrazile.
    E firesc ca UE nu arunca banii pe o tara condusa de incompetenti, in care firmele de partid primesc contractul supraevaluat si nu se construieste niciodata nimic. Coruptie, intarzieri, supraevaluare pentru profit, contracte la negru, muncitori exploatati pe salariul minim… De ce ne-ar da UE?
    Luati-va adio si de la alea 80 de miliarde visate de Iohannis, daca vor veni vreo 10-15 miliarde in 7 ani sa spunem multumesc.

  3. Foarte bine, chiar ma bucur pt Craiova, Cluj și Iași.

    La București stați liniștiți ca face Firea, am văzut eu a început șantierul și va fi gata la Paștele Cailor.
    A promis ea, da.
    A și e prin PPT cu Turcia da, aceiași firma care a adus și autobuze în București.
    Primul edificiu va fi o bisericuță modesta finanțată de prostii de bucureșteni în curtea viitorului spital.

  4. Poate se lauda amantlaca nationala ca l-a facut ea si pe asta.