Comisia Europeană va prezenta în 23 septembrie primele rapoarte anuale în baza mecanismului pentru respectarea statului de drept, pentru fiecare țară membră a UE
Starea justiției din Bulgaria e una dintre principalele motivații ale demonstrațiilor care au avut loc în țară, în ultima perioadă, tot mai multe organizații civice atrăgând atenția asupra „unui pericol iminent la adresa statului de drept și democrației din Bulgaria”. Vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, a transmis joi că primele rapoarte anuale în baza mecanismului privind respectarea statului de drept pentru fiecare ţară membră UE vor fi prezentate în 23 septembrie.
Jourova a făcut anunțul în cadrul unei dezbateri din Comisia Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European, care a avut ca temă Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria, relatează BTA.
Vicepreședintele Comisiei Europene a subliniat că respectarea statului de drept are un impact major asupra activităţii investitorilor şi a stării economiei şi că se aşteaptă ca acest criteriu să fie legat de finanţarea prin Fondul UE pentru relansare.
„Comisia Europeană a urmărit cu atenţie situaţia politică şi protestele din Bulgaria, considerând mereu că demonstraţiile paşnice sunt un drept fundamental în toate ţările democratice”, a spus Jourova. Ea a adăugat că reacţia organismelor de aplicare a legii la aceste proteste ar trebuie să fie proporţionată.
„Protestele paşnice arată cât de multă importanţă ataşează cetăţenii unei justiţii independente şi eficiente şi bunei guvernări”, a mai spus Jourova, conform Agerpres.
În ceea ce priveşte libertatea presei şi libertatea de expresie, Jourova a spus că raportul privind Bulgaria nu este pozitiv şi că a observat un trend negativ în multe alte state membre.
Răspunzând unor apeluri ale eurodeputaţilor ca executivul comunitar să ia o poziţie faţă de situaţia curentă din Bulgaria, Vera Jourova a spus că Comisia Europeană nu este un arbitru al situaţiei politice din Bulgaria şi că există o linie subţire între rolul unui stat şi cel al Comisiei, care trebuie respectată.
Sursa foto: Facebook (Yahad)/Vera Jourova
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii