G4Media.ro

Comisia Europeană vrea să reînvie celebrul curent cultural Bauhaus în varianta ”verde”

Comisia Europeană vrea să reînvie celebrul curent cultural Bauhaus în varianta ”verde”

Comisia Europeană vrea să refacă într-o versiune modernă și prietenoasă cu mediul celebrul curent cultural – arhitectonic Bauhaus, care a făcut carieră în Germania și multe state europene la începutul secolului 20.

Astfel, Comisia a lansat astăzi, 18 ianuarie, o primă fază, de proiectare a inițiativei noul Bauhaus european, proiect ce fusese anunțat de președinta Ursula von der Leyen în discursul său din 2020 privind starea Uniunii.

Noul Bauhaus european este un proiect economic, cultural și de mediu, menit să îmbine designul, sustenabilitatea, accesibilitatea, caracterul abordabil și investițiile pentru a contribui la realizarea Pactului verde european – European GreenDeal, politica de căpătâi a noii șefe a Comisiei Europene. De asemenea, Comisia va lansa, în această primăvară, prima ediție a premiului noului Bauhaus european.

Pe site-ul web lansat astăzi, artiștii, proiectanții, inginerii, oamenii de știință, antreprenorii, arhitecții, studenții și toate persoanele interesate pot împărtăși exemple de realizări pentru noul Bauhaus european, ideile lor cu privire la modul în care ar trebui să arate și modul în care ar trebui să evolueze acesta, precum și preocupările lor și provocările cu care se confruntă.

În lunile următoare, Comisia va premia exemplele existente care reprezintă integrarea valorilor cheie ale inițiativei și care pot inspira discuțiile despre locurile în care trăim și despre transformarea acestora.

În următoarea etapă a inițiativei – faza de „punere în aplicare”, vor fi instituite cinci proiecte-pilot pentru a co-proiecta soluții noi, sustenabile și favorabile incluziunii sociale. Obiectivul celei de-a treia faze – „de diseminare”, este de a răspândi ideile și conceptele care definesc noul Bauhaus european prin intermediul unor noi proiecte, al creării de rețele și al schimbului de cunoștințe, atât în Europa, cât și în afara acesteia.

De remarcat că în timp ce proiectul ”noul Bauhaus european” e pornit de sus în jos ca o inițiativă a executivului european, curentul Bauhaus original a fost o inițiativă organică a unui grup de arhitecți și artiști germani reuniți în jurul arhitectului Walter Gropius, unul dintre fondatorii arhitecturii moderne. Mișcarea Bauhaus a fost atât de influentă, încât a fost sursă de inspirație pentru artiștii din toate domeniile, dar și pentru o varietate de industrii și, în special, pentru designul industrial.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Bela Lugosi’s dead

  2. Asadar, Comisia se transforma in agenie imobiliara si in firma de constructii. Agentia Imobiliara Berleymont, Bruxelles. Vom cultiva cartofi si arpagic bio pe terasele blocurilor si in balcoane, cu ajutorul energiei eoliene si solare. Daca este innorat, incercam alta data. Daca nu bate nici vantul….ghinion!

  3. Arta ramasese singurul domeniu nebirocratizat…

  4. ” I want NextGenerationEU to kickstart a European renovation wave and make our Union a leader in the circular economy. But this is not just an environmental or economic project: it needs to be a new cultural project for Europe.
    Ursula Von der Leyen
    Europa intai sa reinvente sa fie Europa! spatiul spre care tindem de dinainte de a fi intrat in UE! Apoi mai vedem cu noi proiecte culturale.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Bauhaus
    pt. cine are rabdare sa se documenteze, curentul Bauhaus a aparut in perioada ideilor revolutionare inspirate un pic de catre prietenii de la rasarit, care tocmai jucau hora din Octombrie (noiembrie dupa altii) insufland in acelasi timp idei marete si unora de prin Ungaria, Austria si Germania post primul razaboi mondial.

    Formele simplificate radiacal, rationalizate si functionale precum si ideea productiei in masa (gen pre-fabricate) erau directii definitorii. Usor ireconcibiabile cu spiritul artistic individualist. (hmm, parca am auzit pe undeva). Mie mi se par foarte apropiate de aceste directii cam toate cladirile din perioada comunista.

    H.tl,er a inchis scoala Bauhaus in 1933 deoarece era vazut ca un centru de „intelectualism comunism” (ciudata formulare). De fapt un concurent la propriile idei ale respectivului regim care era, la randul lui, tot de sorginte comunisto/socialista dar nationala si nu internationala.

    Bun, nu e nimic rau sa apara si chiar sa se regaseasca in realitate un asemenea curent doar ca este extrem de dubios sa apara sub obladuirea ocarmurii!!! Bauhaus, precum si alte curente, au aparut natural, fiind o creatie a intelectualilor vremii. Spre deosebire d emulte alte asemenea creatii a reusit sa-si gaseasca nisa, sa se dezvolte si sa se impuna intr-o anumita masura. Dar asta s-a intamplat fara intreventia vreunei guvernari.

    Arta la comanda nu este niciodata autentica ci doar o expresie a interesului comanditatrului!

    Care este interesul UE? de unde tot rasar birocrati cu mentalitati de „coordonatori” ai tuturor aspectelor vietii oamenilor? de ce nu se pot abtine sa nu intervina nu doar in economie si gandire, dar si in designul obiectelor de zi cu zi sau alt caselor/oraselor noastre?

    Cred ca sunt probleme mai stringente decat genul asta de propaganda si, by the way, curentul de design actual este si bine merci functional, si rational, si green etc. fara ca arhitectii sa fi fost impinsi de la spate de vreo aripioara protector indurmatoare.

    • Nu era nevoie de atat de multe randuri scrise .
      Am inteles .
      Esti anti UE .
      Idem „lili” , idem „om” .

    • Nu, sunt doar anti uerss( dirijism economico-social), simplu si la obiect!
      Dreptul la opinie contrară, fără a fi automat blamat, este un apanaj al democrației.
      Iar un dialog inseamna sa răspunzi cu argumente nu sa deviezi de la subiect. Asta presupune nu doar sa asculti sau sa citesti argumentele celuilalt ci sa le si înțelegi.

    • Vrei sa spui ca esti anti standarde europene .
      Stai linistit .
      Vei sti cand „esti gata” pentru UE .

  5. Mda. Arhitectura neomarxista matketizata drept eco („sustenabila”). Visul de aur al omenirii