G4Media.ro

Comisia parlamentară pentru controlul SRI a vizitat Institutul pentru Tehnologii Avansate din…

Sursa Foto: Facebook

Comisia parlamentară pentru controlul SRI a vizitat Institutul pentru Tehnologii Avansate din cadrul serviciului de informații

Membrii Comisiei parlamentare pentru controlul SRI au efectuat activități de control și evaluare la sediul Institutului pentru Tehnologii Avansate (ITA), componenta de cercetare-dezvoltare a SRI, potrivit unui comunicat al comisiei parlamentare.

ITA este o unitate militară în domeniul dezvoltării tehnologice, care derulează proiecte de dezvoltare software, Big Data, criptologie, comunicații, proiectare și prototipare electronică, inteligență artificială, centre de comandă, analize forensic, potrivit comunicatului citat.

Toate soluțiile tehnologice sunt realizate atât prin dezvoltare in-house, cât și prin colaborări cu mediul academic și industria de profil, potrivit sursei citate, iar beneficiarii tehnologiilor ITA sunt, în primul rând, unitățile SRI, dar și alte instituții din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.

Interpelările Comisiei au vizat modul de organizare și funcționare al Institutului, sfera de competență a ITA în organigrama SRI, execuția bugetară, respectarea cadrului normativ pe toate componentele de activitate, relațiile inter-instituționale cu alte instituții publice.

“În prezent, SRI este o instituție înalt digitalizată, prin contribuția majoră a Institutului, care dezvoltă soluții de management electronic al documentelor și resurselor, instrumente de analiză de business și suport decizie, platforme de servicii integrate, echipamente criptografice și INFOSEC certificate național. În cadrul acțiunii de control, membrii Comisiei au putut să ia contact cu realizările ITA în cadrul unei expoziții de tehnologii proprietare și au vizitat spații de lucru și laboratoare ale ITA”, a declarat senatorul Cristian Chirteș, președintele Comisiei parlamentare SRI.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Fiecare are institutul sau…însă cel de la Haifa le întrece pe toate.

  2. Ce clovni ați putut să votați.

  3. Imaginea din articol e cu adevărat de la acest eveniment? Nu de alta, dar acolo apare și fostul șef al Apelor, făcut celebru de un material Recorder.

    I-au găsit băieții un nou loc de „muncă”?

  4. Ăștia controlează SRI ul ,asta e o gluma .Vai de capul lor.Sunt curios de când au cerut aprobare sa viziteze locul.