G4Media.ro

Comisia parlamentară pentru Legile Justiţiei: Hotărârile judecătoreşti pot fi semnate și cu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Comisia parlamentară pentru Legile Justiţiei: Hotărârile judecătoreşti pot fi semnate și cu semnătură electronică calificată

Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a decis marţi, prin adoptarea unui amendament la proiectul privind organizarea judiciară, ca hotărârile judecătoreşti să poată fi semnate şi cu semnătură electronică calificată, relatează Agerpres.

Amendamentul propus de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost preluat de parlamentarii PSD din comisie.

Propunerea urmăreşte asigurarea celerităţii în semnarea hotărârii judecătoreşti, în situaţii cu caracter excepţional precum pandemii, stare de război, urgenţă sau alertă.

„Prin implementarea semnăturii electronice autorizate în cazul hotărârii judecătoreşti se vor restrânge situaţiile la care judecătorii care au participat la judecarea cauzei sunt împiedicaţi să semneze hotărârile judecătoreşti, ceea ce ar atrage semnarea acestora de către preşedintele instanţei care nu a fost membru în complet”, se arată în motivarea amendamentului.

Reglementarea semnăturii electronice în conţinutul legii privind organizarea judiciară se încadrează în contextul dezideratului de digitalizare a instanţelor, au mai susţinut iniţiatorii amendamentului.

Dezbaterile la proiectul legii privind organizarea judiciară, iniţiat de Guvern, au început marţi în comisia parlamentară. Luni, comisia a dat raport favorabil proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, care a şi fost adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. predoiu: o lichea ,un lacheu și un TRADATOR nenorocit,istoria o să îl judece…