G4Media.ro

Comisie de analiză privind activitatea Şcolii Doctorale de Teologie, unde ÎPS Teodosie…

sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului

Comisie de analiză privind activitatea Şcolii Doctorale de Teologie, unde ÎPS Teodosie este conducător de doctorate, înființată de Universitatea Ovidius din Constanţa

Consiliul de Administraţie al Universităţii Ovidius din Constanţa a decis, marți, să înființeze o comisie de anchetă privind activitatea Şcolii Doctorale de Teologie, în urma informațiilor apărute în presă legate de încălcări ale legislației universitare și ale eticii academice.

„În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie desfăşurată astăzi, 25.05.2021, a fost discutată şi situaţia semnalată de către presă cu privire la activitatea Şcolii Doctorale de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa. Consiliul de Administraţie a hotărât înfiinţarea unei comisii de analiză, la nivel de universitate, cu scopul examinării cu celeritate a acestei situaţii”, a transmis Biroul de presă al Universităţii.

Acuzele privind doctoratele ce ar fi fost plagiate sub coordonarea ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, vor fi discutate la ședința de marți a conducerii Universității Ovidius din Constanța, a anunțat luni instituția.

Universitatea Ovidius, unde ÎPS Teodosie este conducător de doctorate la Şcoala Doctorală de Teologie, a reacționat după ce Patriarhia Română l-a acuzat pe acesta de plagiat și lipsa onestității științifice într-un răspuns formulat la solicitarea acestuia de ridicare a Arhiepiscopiei Tomisului la rangul de mitropolie.

Documentul, făcut public la finalul săptămânii trecute de G4Media, scoate în lumină problemele învățământului doctoral teologic ortodox de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde Teodosie Petrescu este profesor universitar și director al școlii doctorale.

Documente oficiale, dar și sursele din învățământul academic teologic ortodox consultate de PressOne, indică mai multe încălcări grave atât ale legislației universitare, cât și ale eticii academice produse la Școala Doctorală de Teologie de la Universitatea „Ovidius”, unele constatate oficial de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

  • cel puțin 15 de teze de doctorat au fost invalidate de CNATDCU imediat după susținerea publică începând cu 2016;
  • dintre cele 15 de teze invalidate, nouă au fost coordonate de ÎPS Teodosie;
  • două titluri de doctor au fost retrase definitiv de CNATDCU pentru plagiat;
  • 4 coordonatori, printre care și ÎPS Teodosie, au în îndrumare peste 20 de doctoranzi, fapt ce încalcă prevederile interne ale Universității „Ovidius”, care a stabilit o limită maximă de 20 de doctoranzi coordonați simultan

sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. pentru o minte sanatoasa, cititi cate o stire pe zi despre teodosie.

  2. Bărbosul a spus deja că se teme doar de Dumnezeu; adică, nu-i pasă de legile laice. El are lumea lui, supușii lui, slugile lui…

  3. Ce pregatire universitara sau doctorala are acest popa ? A avut intelegere cu Mazare sa fie sustinut in demersul lui de a ajunge mitropolit.Mazare i -a dat zeci de locuri in Constanta sa ridice biserici intre blocuri,in parcari,pe colturi de strazi,etc. A adus sute de popi din Moldova in Constanta si la 7 dimineata te trezeste toaca batuta si clopotele. Parca dau tatarii si turcii raiduri in Constanta.