Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a decis intrarea Capitalei în scenariul roşu, de la miezul nopţii. Certificatul verde este obligatoriu la restaurant, cinema, spectacole, concerte, piscine, nunți și botezuri
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, vineri, intrarea Capitalei în scenariul roşu, noile măsuri fiind aplicate din data de 25 septembrie, de la ora 00.00, a anunţat Florela-Antonela Ghiţă, suprefectul Capitalei, citată de News.ro. Începând de sâmbătă, certificatul verde este obligatoriu la restaurant, cinema, spectacole, concerte, piscine, nunți și botezuri pentru persoanele de 12 ani.
De asemenea, conform hotărârii CMBSU, „pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru”.
Desfăşurarea orelor de educaţie fizică în școli este permisă doar în aer liber, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Hotărârea CMBSU poate fi consultată aici.
Certificatul verde atestă că o persoană este vaccinată, are test negativ sau a trecut prin boală.
Incidenţa în Capitală este vineri de 3,77 la mia de locuitori.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, joi, o hotărâre prin care sunt modificate măsurile restrictive aplicate în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19 din localităţi. Astfel, restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, în week-end, şi reducerea programului de funcţionare al magazinelor se vor aplica după pragul de 6 la mia de locuitori, iar copiii până la 12 ani nu trebuie să prezinte rezultatul negativ la unui test COVID pentru a participa la unele activităţi. Totodată, persoanele vaccinate sunt exceptate de la interdicţia de deplasare în localităţile care au depăşit rata de infectare de 6 la mie, iar accesul în food-court-urile din mall va fi permis doar pentru cei vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală. Guvernul a aprobat hotărârea luată joi de CNSU.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii