Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă analizează posibilitatea ca, în Bucureşti, activitatea angajatorilor să înceapă la ore diferite, pentru a reduce aglomeraţia de la metrou/ 600.000 de persoane circulă, zilnic, cu garniturile de metrou
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi seară, că se analizează în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă posibilitatea ca, în Bucureşti, activitatea angajatorilor să înceapă la ore diferite, pentru a reduce aglomeraţia de la metrou. 600.000 de persoane circulă, zilnic, cu garniturile de metrou, transmite News.ro.
”Pentru a reduce aglomeraţiile în staţiile de metro analizăm în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă propunerea de a începe programul la ore diferite”, a spus, marţi seară, în şedinţa de Guvern, ministrul de Interne, Marcel Vela.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a afirmat că se poate începe treptat, de la 7 la 10.
”Atenţie, asta trebuie căutate arealurile, pe anumite rute de deplasare, astfel încât să reducem aglomeraţia. Unele să înceapă la 7 dimineaţa, altele la 8, altele la 9, altele, care pot şi nu le este afectată activitatea, să începă la 10 dimineaţa. La fel, încetarea programului să se facă la intervale orarediferite să putem să splităm fluxurile , pentru a reduce aglomeraţia.”, a declarat Orban.
Potrivit acestuia, ”periclul de contaminare se reduce cu cât numărul de persoane este mai mic, pentru că permite păstrarea distanţei”.
Zilnic, 600.000 de persane circulă în Capiutală cu garniturile de metrou.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii