Compania americană Black Sea Oil & Gas după adoptarea legii offshore: Nu vom putea lua decizia finală de investiţie în anul 2018 / Dispozițiile probabil vor face România necompetitivă în comparație cu alte jurisdicții offshore
Compania americană Black Sea Oil & Gas, care are un acord petrolier în perimetrele Midia şi Pelican din Marea Neagră, transmis într-un comunicat pentru G4Media.ro că, din cauza noilor prevederi ale legii offshore, nu va putea lua decizia finală de investiție în acest an.
“Black Sea Oil & Gas evaluează în prezent impactul proiectului de Lege Offshore care a fost votat miercurea aceasta în plenul Camerei Deputatilor. În paralel cu realizarea acestei evaluări, BSOG va continua, așa cum a făcut în ultimii trei ani, să avanseze cu toate activităţile necesare pentru a ajunge în punctul în care partenerii şi acţionarii vor putea lua o decizie în privinţa proiectului Dezvoltare Gaze Naturale Midia. Aceste activităţi includ finalizarea studiilor de inginerie (studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și detaliile de execuţie), îndeplinirea tuturor cerințelor de autorizare a proiectului, semnarea contractului de transport al gazelor naturale cu Transgaz S.A., a celui de vânzare-cumpărare a gazelor, finalizarea comenzilor pentru echipamentele cu termen îndelungat de achiziţie, semnarea contractului de antrepriză generală și a celui pentru forajul sondelor de dezvoltare și finalizarea cu succes a aranjamentelor financiare pentru asigurarea finanţării proiectului. Toate contractele menţionate vor fi aplicabile doar în cazul obținerii deciziei finale de a investi în acest proiect. În momentul finalizării tuturor acestor activităţi, vor putea fi prezentate partenerilor și acționarilor spre examinare toate riscurile, costurile și potențiale venituri implicate de proiect. Rezultatul evaluării impactului acestei Legi Offshore asupra proiectului va fi în mod clar luat în calcul în stabilirea luării unei decizii favorabile de a investi”, precizează BSOG.
Compania subliniază că evaluarea inițială a Legii Offshore arată că, în privinţa reglementării procedurilor de autorizare a proiectelor, formularea pare utilă în multe privințe pentru ca un investitor să îndeplinească cerințele de autorizare, deși se pare că încă există anumite chestiuni care ar putea în continuare să creeze întârzieri sau eventuale blocaje.
De asemenea, potrivit BSOG, în ceea ce privește dispozițiile fiscale, propunerile de taxare contravin asigurărilor și dispozițiilor legale oferite de statul român la momentul intrării investitorilor în concesiune, sunt foarte împovărătoare și probabil vor face România necompetitivă în comparație cu alte jurisdicții offshore.
”Deşi BSOG a estimat că va fi în măsură să ia decizia finală de investiţie în anul 2018, acum este clar că nu vom putea face acest lucru anul acesta”, conchide compania americană.
În luna mai, Black Sea Oil & Gas a reacţionat extrem de dur la amânarea până în septembrie a legii offshore. Mark Beacom, CEO-ul companiei, a declarat pentru G4Media.ro că decizia finală de investiţii “devine o preocupare majoră”, fiind pentru prima oară când pune în discuţie realizarea investiţiei din Marea Neagră.
“Din păcate, aceste întârzieri prelungite în adoptarea Legii offshore au un impact nefavorabil asupra tuturor celorlalte eforturi pe care le întreprindem”, a declarat Mark Beacom, adaăugând că “astfel de întârzieri și cu diminuarea încrederii în adoptarea Legii offshore, obţinerea vreodată a deciziei finale de investiţie devine o preocupare majoră”.
Compania Black Sea Oil & Gas este controlată de grupul american Carlyle, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume (detalii aici).
Legea offshore a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților, vot final înainte de trimiterea spre promulgare. Noutatea majoră o reprezintă adoptarea unui amendament propus de Virgil Popescu (PNL) care prevede că investitorii din Marea Neagră sunt protejați de posibile majorări de taxe și impozite. PSD nu s-a putut opune amendamentului, dat fiind că amendamentul a fost susținut de toate partidele, inclusiv ALDE (detalii aici).
Foto: Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas (sursa: BSOG)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii