Compania britanică de armament BAE System a înființat o unitate în Ucraina pentru sprijini livrările de armament și instruirea militarilor
Compania britanică de armament BAE Systems a anunţat că a înfiinţat o entitate locală în Ucraina şi a semnat acorduri cu guvernul de la Kiev pentru a ajuta la accelerarea livrărilor de arme, echipamente şi instruire, transmite joi Reuters conform Agerpres.
Marea Britanie este un furnizor-cheie de armament pentru Ucraina, iar BAE Systems, cel mai mare contractor britanic în domeniu, a fabricat o mare parte din aceste echipamente. Compania furnizează de asemenea servicii de instruire şi reparaţii forţelor armate ucrainene.
Noile acorduri vor facilita ajutorul viitor al BAE prin faptul că vor contribui la înţelegerea mai bună a necesităţilor Ucrainei. Totodată, ele vor permite companiei britanice să lucreze direct cu parteneri ucraineni la un plan de a produce obuziere Light Guns de calibrul 105 mm în Ucraina.
‘Semnarea acordurilor şi înfiinţarea unei entităţi juridice în Ucraina consolidează încrederea existentă şi ne deschide drumul pentru a lucra împreună spre a oferi mai multă susţinere directă forţelor armate ucrainene’, a declarat directorul executiv al BAE, Charles Woodburn, într-un comunicat citat de Reuters.AGERPRES
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu