G4Media.ro

Compania chineză Changan intenţionează să deschidă o fabrică în Europa şi să…

Sursa foto: Pxabay

Compania chineză Changan intenţionează să deschidă o fabrică în Europa şi să vândă 300.000 de autovehicule până în 2030

Compania auto chineză Changan va deschide anul acesta o filială în Europa pentru a analiza construirea unei fabrici pe Vechiul Continent, unde speră să vândă circa 300.000 de autovehicule până în 2030, a anunţat miercuri portalul local de ştiri economice Yicai, citat de agenţia EFE, transmite Agerpres.

Conform documentelor pentru investitori, Changan va lansa anul acesta în Europa mărcile sale electrice Deepal, Changan Qiyuan şi Avatr, urmând să lanseze şase modele până în 2027. Compania, cu sediul în Chongqing (centru), a demarat anul trecut o strategie globală pentru dezvoltarea afacerilor sale internaţionale şi construirea de fabrici în străinătate.

Dacă strategia sa pentru Europa se va baza pe maşinile electrice, planurile Changan în America Centrală şi America de Sud vizează autovehiculele cu motor pe combustie, cu estimări de vânzări de circa 200.000 de unităţi până în 2030 şi stabilind Mexic, unde a deschis o sucursală de vânzări în februarie, drept bază de pornire.

Aceste informaţii vin la numai o zi după ce Comisia Europeană a anunţat taxe suplimentare pentru autovehiculele electrice chineze, ceea ce, potrivit analiştilor, ar putea impulsiona deschiderea de fabrici în Europa de către producătorii auto chinezi, deoarece autovehiculele mărcilor străine care se produc local nu vor fi considerate importuri şi nu vor fi supus acestor taxe.

Alte companii chineze din sector, precum SAIC, BYD sau Chery, au anunţat planuri pentru deschiderea de fabrici în Europa, în timp ce Leapmotor va utiliza fabricile Stellantis, care deţine 51% a diviziei sale internaţionale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Să sperăm că le va fi interzis asta. Nu trebuie să bagam bani in umflarea dictaturilor care vor să ne omo re! Ar trebui să ne separăm economic de ei cu toate relele care deriva din asta!