Compania greacă Hellenic Dairies investește în România: centru logistic în valoare de 40 de milioane de euro
Analiză a publicației elene TOTAL BUSINESS, preluată de Rador Radio România:
Concentrându-și atenția asupra piețelor externe, Hellenic Dairies realizează o nouă investiție pe piața din România prin intermediul companiei Olympus. Scopul acestei noi inițiative de a construi un nou centru logistic este extinderea posibilităților de deservire atât a pieței locale, cât și a țărilor în care sunt exportate produsele lactate ale marcii românești în cauză.
Deși există o prezență semnificativă a produselor Hellenic Dairies pe piața grecească prin mărcile Olympos, Tyras, Rodopi, fiind în așteptare și reapariția produselor AGNO, activitatea grupului în străinătate este în continuă consolidare. Relevante în acest sens sunt cifrele vânzărilor realizate în străinătate, care în 2021 s-au situat la un nivel similar cu cele din Grecia, 50% – 50%, în timp ce în 2022 au fost de 55% – 45% în favoarea activității din străinătate, iar anul acesta este de așteptat să fie 60% – 40% . Cel mai mare volum provine de pe piețele mari din Europa de Vest, precum Germania și Franța.
Importanța României
Începutul activităților în afara Greciei a fost făcut de Hellenic Dairies în 1999, când a cumpărat Tyrom și a înființat prima fabrică în România, iar în 2011 a construit noua fabrică de lapte, consolidându-și și mai mult prezența în această țară prin Fabrica de Lapte Brașov, o companie la care investițiile acumulate în ultimii 10 ani depășesc 150 de milioane de euro.
În plus, în acest moment este în curs de realizare o altă investiție de aproximativ 40 de milioane de euro care presupune adăugarea unei noi linii de îmbuteliere a laptelui și a echipamentelor de energie regenerabilă.
În acest fel, Hellenic Dairies își dezvoltă prezența în România, o piață pe care cifra de afaceri a companiei în 2021 a fost de 110 milioane de euro, din totalul de 427 de milioane de euro cât a reprezentat cifra de afaceri totală a grupului în anul respectiv.
Noul centru logistic
Investiția de 40 de milioane de euro face parte din planul strategic de extindere a grupului în România și regiunile învecinate. Centrul logistic de la Brașov (Hălchiu) din centrul României va deservi piața locală, precum și țările în care sunt exportate produsele lactate Olympus fabricate în România, precum Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Bulgaria și Serbia. Totodată, va facilita eficientizarea proceselor de depozitare și distribuție, astfel încât compania să consume mai puțin timp și energie.
Noul centru logistic, care se preconizează să fie parțial operațional de la începutul anului 2024 și să fie finalizat spre sfârșitul aceluiași an, este deja în construcție cu o suprafață construită de 13.500 mp și cu un depozit high-bay pe 6.000 mp, fiind complet automatizat, cu o temperatură controlată între 2 și 4 grade Celsius și având o capacitate de peste 32.000 de paleți. În același timp, centrul este aliniat la principiile durabilității și reducerii amprentei de carbon, precum și la principiile reciclării și creării de ambalaje ecologice.
Strategia de extindere
România nu este singura piață pe care grupul se extinde. Anul trecut Hellenic Dairies a achiziționat United Milk Company de la Vivartia și fabrica de brânzeturi halloumi Kouroushis. Piața bulgară este de asemenea deosebit de importantă pentru dimensiunea grupului, întrucât, pe lângă orientarea spre export a unităților de producție de acolo, Hellenic Dairies domină – și datorită achizițiilor realizate – mai multe categorii de produse, inclusiv sucuri. Pe baza aceluiași plan, este în curs de desfășurare și extinderea în Balcanii de Vest, unde Hellenic Dairies este prezentă prin intermediul unor societăți comerciale. (Traducerea: Carolina Ciulu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank