Compania-mamă a Google, Alphabet, anunță 12.000 de concedieri/ Anunțul vine la o zi după ce compania rivală, Microsoft, a anunțat că dă afară 10.000 de angajați
Alphabet, compania mamă a motorului de căutare Google, va reduce 12.000 de posturi, a anunţat vineri grupul, la câteva zile după ce compania rivală Microsoft anunţase, la rândul ei, că va da afară 10.000 de angajaţi, relatează Reuters, citată de News.ro.
Sectorul tehnologic american pare să treacă printr-o criză şi mai multe companii au anunţat în ultima vreme o serie de disponibilizări.
Într-o notă internă transmisă personalului, directorul executiv al Alphabet, Sundar Pichai, a explicat că firma şi-a extins rapid forţa de muncă în ultimii ani „într-o realitate economică diferită de cea cu care ne confruntăm astăzi”.
„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru deciziile care ne-au condus aici”, a punctat el.
Concedierile de la Alphabet vor afecta întreaga companie, la nivel global, inclusiv resursele umane şi unele funcţii de suport, precum şi echipele de inginerie şi de produs.
Această mişcare are loc într-o perioadă de incertitudine economică şi tehnologică pentru industrie şi într-un moment în care Google şi Microsoft au investit în domeniul – în plină dezvoltare – al inteligenţei artificiale (AI).
„Sunt convins că avem o oportunitate uriaşă în faţa noastră, datorită forţei misiunii noastre, valorii produselor şi serviciilor noastre şi investiţiilor noastre precoce în inteligenţa artificială”, recunoaşte Sundar Pichai în nota către angajaţi.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii