Compania Parking va putea dispune ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar în Capitală – proiect
Compania Municipală Parking va putea dispune ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar, conform unui proiect care va fi supus votului în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.
Proiectul a fost iniţiat de către viceprimarul Stelian Bujduveanu, iar conform referatului de aprobare este necesară eficientizarea activităţii de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar, pentru a se putea interveni mai ales în cazurile în care este stânjenită circulaţia mijloacelor de transport public sau alternative sau când sunt îngreunate operaţiunile de salubrizare sau deszăpezire.
În acest sens, se propune extinderea competenţei de dispunere a măsurii tehnico-administrative de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pentru operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti.
În luna martie, consilierii generali ai Capitalei au hotărât că vehiculele staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate şi de către împuterniciţii primarilor de sector.
Conform proiectului care va fi supus joi votului, activităţile de ridicare sunt efectuate de persoane cu activitate specifică din cadrul administratorului drumului public ori din cadrul Municipiului Bucureşti sau al sectoarelor 1 – 6 sau al operatorilor delegaţi ai acestora, precum şi de operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii