Companii private din SUA, Japonia, China și Rusia concurează pentru a ajunge primele pe Lună
Compania japoneză ispace a devenit miercuri cea mai recentă dintre firmele private care au încercat – deocamdată în zadar – să trimită sonde pe Lună, reuşită ce a fost revendicată până în prezent doar de trei state, toate trei mari puteri, Rusia, Statele Unite şi China, conform unui articol publicat miercuri de AFP, citată de Agerpres.
Agenţia de presă franceză a întocmit o listă a companiilor private care derulează programe de aselenizare sau care au în vedere acest lucru:
– SpaceIL –
În februarie 2019, o sondă de 585 de kilograme denumită Bereshit (Geneză, în ebraică – n.red.) a fost lansată cu ajutorul unei rachete Falcon 9, aparţinând companiei americane SpaceX, înfiinţată de Elon Musk. Sonda, construită de organizaţia non-profit israeliană SpaceIL în parteneriat cu compania Israeli Aerospace Industries (IAI), una dintre cele mai mari companii israeliene din domeniul apărării, transporta mai multe instrumente ştiinţifice, precum şi câteva obiecte relevante pentru istoria şi cultura Israelului. Însă misiunea, cu un buget de 100 de milioane de dolari, a fost un eşec din cauza unei defecţiuni la motorul sondei, care s-a prăbuşit pe Lună în aprilie 2019.
„Am ajuns pe Lună dar nu în maniera în care ne doream”, a comentat unul dintre responsabilii misiunii.
Cu toate acestea, organizaţia SpaceIL nu a renunţat la acest obiectiv şi prevede o nouă tentativă de aselenizare pentru anul 2025.
– ispace –
La fel ca SpaceIL, proiectul de aselenizare Hakuto („Iepurele Alb” în limba japoneză) al start-up-ului japonez ispace a fost unul dintre cei cinci finalişti ai competiţiei internaţionale Google Lunar XPrize în 2010, care s-a încheiat fără un învingător, după ce niciunul dintre competitori nu a reuşit să aselenizeze o sondă robotizată înainte de termenul limită fixat pentru luna martie 2018.
Hakuto a fost lansat în spaţiu în luna decembrie a anului trecut, cu ajutorul unei rachete aparţinând companiei SpaceX şi s-a plasat pe orbita circumselenară în luna martie. Modulul de aselenizare conceput de ispace transportă mai multe vehicule lunare, inclusiv un model miniatural dezvoltat de Agenţia spaţială japoneză în colaborare cu producătorul de jucării Takara Tomy. Un alt vehicul lunar (rover), construit de Emiratele Arabe Unite, se află şi el la bord.
Misiunea Hakuto urma să aselenizeze miercuri, însă compania ispace a anunţat că a pierdut contactul cu vehiculul, iar câteva ore mai târziu a anunţat probabila sa prăbuşire pe Lună. Compania ispace lucrează deja la două noi misiuni selenare, dintre care prima ar putea fi lansată în cursul anului viitor.
– Intuitive Machines –
Compania Intuitive Machines, înfiinţată în 2013 în Texas, şi-a fixat drept obiectiv lansarea sondei selenare Nova-C în cursul lunii iunie. Sonda va transporta cinci instrumente ştiinţifice aparţinând NASA precum şi echipamente ale altor companii private în scopul de a recolta date în domenii precum cel al meteorologiei spaţiale.
Câteva sculpturi ale artistului american contemporan Jeff Koons, intitulate „Fazele Lunii”, vor fi plasate de asemenea la bord, urmând să rămână definitiv la suprafaţa Lunii.
Nova-C va fi echipată cu un aparat foto „EagleCam” care îi va permite modulului de aselenizare să fotografieze momentele cheie ale aselenizării.
– Astrobotic –
Compania Astrobotic, care a participat de asemenea la competiţia Google Lunar XPrize, este o societate cu sediul la Pittsburgh, în nord-estul Statelor Unite şi intenţionează să plaseze pe Lună sonda Peregrine. Cu o lăţime de 2,5 metri şi o înălţime de doi metri, această sondă va fi lansată de la baza Cape Canaveral, din Florida, cu ajutorul unei rachete construite de United Launch Alliance. Data lansării este 4 mai.
Peregrine va avea la bord o serie de instrumente provenite de la şase ţări, printre care un „rover” proiectat de studenţii Universităţii Carnegie Mellon din Pittsburgh.
Astrobotic şi Intuitive Machines fac parte dintr-un program al NASA ce are drept obiectiv trimiterea de instrumente şi materiale ştiinţifice pe Lună prin intermediul unor companii private. Una dintre ele, compania americană Firefly Aerospace, intenţionează să lanseze un modul de aselenizare în cursul anului viitor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii