Companiile aeriene americane sunt îngrijorate de „haosul” provocat de introducerea tehnologiei 5G în apropierea aeroporturilor / Amenință că vor da în judecată companiile de telecomunicaţii
Şefii a zece companii aeriene americane au avertizat luni autorităţile americane cu privire la potenţialul „haos” după lansarea planificată miercuri a reţelei de mare viteză 5G pentru telefoane mobile în jurul aeroporturilor, transmite Agerpres, care preia AFP
„O intervenţie imediată este necesară pentru a împiedica o importantă perturbare operaţională pentru pasageri, transportatori, lanţuri de aprovizionare şi livrarea de consumabile medicale esenţiale”, au scris ei cu două zile înainte de intrarea programată în serviciu a 5G.
Actorii din sectorul aviaţiei din Statele Unite sunt îngrijoraţi de consecinţele 5G asupra avioanelor din cauza posibilelor perturbări ale instrumentelor de bord.
„Într-o zi ca ieri (duminică), peste 1.100 de zboruri şi 100.000 de pasageri ar fi supuşi la anulări, rerutări sau întârzieri”, se tem în special şefii companiilor American Airlines, Delta sau Southwest, dar şi cei ai diviziilor aeriene ale giganţilor din domeniul logisticii FedEx şi UPS.
„Având în vedere timpul scurt rămas şi importanţa acestei calamităţi economice complet evitabile, vă cerem cu respect să susţineţi şi să luaţi toate acţiunile necesare pentru ca reţeaua 5G să fie lansată cu excepţia cazurilor în care turnurile sunt prea aproape de pistele aeroporturilor”, solicită aceştia guvernului SUA, agenţiei de securitate a aviaţiei, FAA, şi autorităţii de reglementare în telecomunicaţii, FCC.
Ei doresc astfel o pauză, „până când FAA poate stabili cum această desfăşurare poate fi realizată în siguranţă, fără perturbări catastrofale”.
La începutul lui ianuarie companiile aeriene au obţinut un nou termen, până miercuri, pentru lansarea noilor benzi de frecvenţă.
Acestea au ameninţat, prin intermediul federaţiei lor Airlines 4 America, că vor da în judecată giganţii de telecomunicaţii AT&T şi Verizon pentru a obţine această întârziere şi modificări tehnice în implementarea celei mai recente generaţii de internet mobil de mare viteză.
Benzile de frecvenţă de 3,7-3,8 GHz au fost atribuite AT&T şi Verizon în februarie 2021, după o licitaţie de zeci de miliarde de dolari.
Pe fondul preocupărilor legate de potenţiale probleme de interferenţă cu radioaltimetrele din avioane, FAA a emis noi directive care limitează utilizarea acestor dispozitive de bord în anumite situaţii.
Dar companiile aeriene americane s-au declarat împotriva costurilor potenţiale generate şi au cerut autorităţilor să găsească rapid o soluţie.
În decembrie, producătorii de avioane Airbus, din Europa, şi Boeing, din SUA, şi-au exprimat, de asemenea, „îngrijorarea” cu privire la posibilele perturbări ale instrumentelor de la bordul aeronavelor lor de către 5G, într-o scrisoare adresată Departamentului Transporturilor american.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii