G4Media.ro

Companiile cehe de apărare vor repara tancuri ucrainene şi alte vehicule militare…

Sursa foto: Flickr / Ministry of Defense of Ukraine

Companiile cehe de apărare vor repara tancuri ucrainene şi alte vehicule militare care au suferit daune majore în timpul luptelor sau care au nevoie de reparaţii după ce au stat în depozit o perioadă îndelungată de timp

Companiile cehe de apărare vor repara tancuri ucrainene şi alte vehicule militare care au suferit daune majore în timpul luptelor sau care au nevoie de reparaţii după ce au stat în depozit o perioadă îndelungată de timp, a anunţat, marţi, Ministerul ceh al Apărării, relatează Reuters.

Republica Cehă este una dintre cele mai active ţări care a sprijinit armata ucraineană prin donaţii şi vânzări de armament şi muniţie. Mai mult decât atât, Republica Cehă a livrat tancuri din epoca sovietică, lansatoare de rachete multiple, obuziere, vehicule de luptă de infanterie şi arme antiaeriene.

”Defecţiunile mici sau daunele provocate în luptă vor fi reparate prin propriile eforturi ale armatei ucrainene şi ale industriei de apărare ucrainene”, a precizat Ministerul ceh al Apărării.

”Asistenţa cehă va folosi capacităţile companiilor din industria de apărare cehă pentru lucrări mai ample, precum revizii şi punerea în funcţiune a echipamentelor depozitate pe termen lung”, a adăugat ministerul.

Primul contract va include reparaţiile unui număr nespecificat de tancuri de tip T-64 din epoca sovietică, potrivit ministerului ceh.

De asemenea, tancurile de tip T-64 vor fi reparate de compania privată de comerţ şi producătoare de armament CZECHOSLOVAK GROUP, care a trimis şi echipament în Ucraina.

Reparaţiile se vor face la unităţile companiilor cehe din Republica Cehă şi Slovacia, mai scrie ministerul.

sursa: News.ro, Sursa foto: Flickr / Ministry of Defense of Ukraine

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Poate repornim si noi productia de tancuri si blindate romanesti. In acest moment cred ca orice ar fi binevenit in Ucraina in materie de blindate, chiar daca sunt mai vechi.

  2. Pe langa curaj, sunt ingineri si mecanici de exceptie cehii. Respect!

  3. Noi suntem cam în grup cu Ungaria, zero ajutor real pentru Ucraina de la statul român.