Competiție de off-road în zone protejate, întreruptă de autorități după acuzații în mediu online și notificări către autorități / Cum au reacționat autoritățile române la SuperKarpata Trophy, un concurs cu participanți din nouă țări
Competiția SuperKarpata Trophy, la care participau zeci de pasionați de off-road din nouă țări, a fost întreruptă vineri, după o serie de acuzații lansate în mediul online și notificări către autoritățile din România cu privire la posibile încălcări ale legislației.
Anunțul a fost făcut chiar de administratorii paginii de Facebook a competiției: ”SuperKarpata 2023 s-a încheiat oficial astăzi! Cum o să fie mai departe, ne va arăta viitorul!”
Potrivit surselor G4Media, o parte dintre echipe s-au retras, în paralel cu o serie de intervenții ale Poliției, Jandarmeriei Montane și Gărzii de Mediu.
Mai multe postări în mediul online pretind că participanții au intrat în zone de protecție, cum ar fi siteurile Natura 2000 și chiar în rezervații, lucruri interzise inclusiv în România.
De altfel, mai multe notificări au fost transmise și autorităților române. Una dintre ele a fost trimisă în urmă cu câteva zile Ministerului Sportului de către Federația Română de Automobilism, care a avertizat că pe teritoriul României se desfășoară un eveniment ”mascat sub denumirea SuperKarpata Trophy”.
Competiția ar fi fost organizată sub pretextul unei ”expediții turistice”, obținând chiar un acord din partea Ministerului Turismului, care le-a pus însă în vedere organizatorilor să respectete legea.
Un document consultat de publicație arată că Federația Română de Automobilism a transmis autorităților că ”în pofida susținerilor societății organizatoare, la o analiză atentă a paginii de web dedicată ”expediției turistice”, coroborată cu imaginile foto și video existente pe pagina de Facebook, rezultă că, în realitate, etapele care stau la baza acesteia întrunesc elementele constitutive ale competiției sportive”.
Mai mult, și regulamentul competiției indică acest lucru. Regulile prevăd card de bord, puncte de verificare, timpi limită de sosire și altele.
- ”După prima de ieri. Echipa noastră Wrangler Slovenia a urcat în etapa a 11-a. Un loc din 40 de echipe Azi am continuat cu 2. o etapă care va dura până sâmbătă. Ziua de azi a fost destul de provocatoare din cauza multor trenuri forestiere și a traversărilor pârâului, dar asta face competiția SuperKarpata Trophy cu atât mai interes Una dintre fotografii a fost făcută la 1.650 m deasupra nivelului mării – doar un exemplu despre ce proporții am scris ieri. Așteptăm cu nerăbdare continuarea de mâine. Multumim tuturor celor care ne purtati în gandurile voastre” – postare din 17 mai a Avtovleka in popravila Štucin.
De altfel, pagina de Facebook a competiției a fost asaltată de comentarii negative, astfel încât administratorii ei au limitat posibilitatea de a mai posta acolo.
Organizatorii nu sunt la primele probleme cu autoritățile, de aceea traseul lor a fost urmărit în permanență de inspectoratele județene ale Gărzii de Mediu și de administratorii siteurilor Natura 2000.
”Suntem informați pe grupurile interne de fiecare dată când apare o asemenea problemă, întotdeauna urmărim și la nevoie facem plângere penală dacă se încalcă legea” a declarat pentru G4Media un reprezentant al Gărzii de Mediu.
Și reprezentanții Parcului Natural Apuseni cunoșteau evenimentul și erau atenți la traseele urmate, în condițiile în care participanții urmau să treacă și prin zone limitrofe Parcului.
Ce spune Comisia Națională de Off-Road. Comunitatea off-road din România, împotriva unor asemenea practici
Contactată de reporterii G4Media prin email, Comisia Națională de Off-Road a răspuns:
”În primul rând dorim să ne facem clar și bine înțeleși: Practicăm un sport foarte frumos în mod sustenabil, respectând toate regulile și legile impuse de statul român.
Atunci când apare un eveniment care nu respectă toate regulile legale, autoritățile, pe bună dreptate, vor asocia acel eveniment cu disciplină Off Road.
Este aspectul cel mai important și de aceea luptăm pentru obținerea autorizațiilor și pentru a fi respectată legea, astfel vom putea continuă să mergem înainte și să organizăm competiții și evenimente legale.
Orice abuz de felul SuperKarpata, indiferent de naționalitatea organizatorilor sau competitorilor va fi adus în antentia autorităților de către comuminatea offroad din România și va fi oprit și sancționat confrom legilor în vigoare.
Au fost oprite și evenimente cu organizatori români dar diferența a fost că au înțeles că trebuie să respecte legea și au reușit în timp și cu ajutorul FRAS, să între în legalitate și să și poată continuă activitatea competițională.
Nu în ultimul rând vrem să reiterăm faptul că această competiție ilegală a fost adusă în atenția autorităților chiar de către Comisia Națională de Offroad, care a fost amplu susținută în acest demers de către toată comunitata Offroad din România”.
Reacția autorităților: Ce spune Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Contactați de G4Media, reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, au oferit un răspuns complet legat de reacția autorităților și ceea ce s-a întâmplat în teren.
”Autosesizându-se în urma primelor informații apărute în presă cum că în zonele montane din Carpații Apuseni se desfășoară o competiție off-road denumită SuperKarpata Trophy 2023, ANANP a solicitat în data de marți, 16 mai 2023 Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) să i se comunice dacă a autorizat competiția respectivă.
În aceeași zi, prin adresa nr. 5344/16.05.2023, FRAS a confirmat că pe teritoriul României Societatea MULLER-HARTBURG DIENSTLEISTUNGSGESELLSHCAFT mbH desfășoară o competiție off-road mascată sub denumirea de „expediție sportivă” SuperKarpata Trophy.
Totodată, FRAS a comunicat, în calitate de singura autoritate în măsură să organizeze competiții sportive automobilistice, că nu a aprobat desfășurarea unui asemenea eveniment, prin urmare, „sunt întrunite premisele încălcării legii naționale”, solicitând ANANP să dispună luarea măsurilor care se impun.
În urma răspunsului primit de la FRAS, ANANP a atenționat, în aceeași zi, marți, 16 mai 2023, Serviciile teritoriale din județele Bihor, Sălaj, Cluj și Maramureș să notifice Garda Națională de Mediu –Comisariatele județene, Jandarmeria montană să facă verificări în teren, monitorizând ceea ce se întâmplă în ariile naturale protejate.
În data de 17.05.2023, reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Bihor s-au deplasat împreună cu comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bihor în aria specială de conservare ROSAC0322 Muntele Șes, după ce în data 15.05.2023 un grup organizat de autovehicule 4×4 și 6×6 participante la circuitul ilegal organizat sub egida „Superkarpata 2023” au încalcat legislația în vigoare, în speță, art.53, lit.m) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, intrând pe suprafața ariei speciale de conservare fără a avea aviz emis de către ANANP – ST Bihor.
Astfel s-a constatat:
- că mai multe autovehicule 4×4 și 6×6, au intrat în data de 15.05.2023 pe suprafața ariei speciale ROSAC0032 Muntele Șes prin drumul forestier de la Valea Morii care deși avea accesul interzis cu barieră poziționată pe poziția închis și blocată cu lanț, au forțat intrarea trecând pe lângă aceasta, pe suprafața fondului forestier prin pădure;
- drumul forestier de la Valea Morii are mai multe bariere montate, deoarece este întins pe două zone de acces spre fondul forestier însă toate barierele au fost forțate atât prin acces pe lângă acestea în afara drumului, cât și prin tăierea lanțurilor cu care acestea au fost asigurate pe poziția închis;
- s-au identificat mai multe urme de cauciucuri cu crampoane atât pe drumul forestier Valea Morii, cât și în mai multe zone din afara drumului forestier prin pădure;
- pe drumul forestier care duce la Valea Omului, s-au constatat din nou ieșiri de pe suprafața acestuia în mai mult zone prin identificarea de urme de crampoane de la cauciucuri utilizate de autovehicule de tip 4×4;
- suprafața afectată de autovehiculele 4×4 este greu de estimat; accesul nefiind facil, nu a permis parcurgerea întregului traseu utilizat de participanții la competiție.
La data deplasării în teren nu s-a realizat o notă de constatare cu comisarii Gărzii de Mediu, deoarece suprafața ce a necesitat a fi verificată a fost foarte întinsă, astfel că, la nivelul Gărzii de Mediu, prin decizia Comisarului Șef Sever Șerbănescu, s-a luat decizia să se finalizeze o notă de constatare la sediul Gărzii de Mediu pe baza pozelor și notărilor făcute în teren.
Reprezentanții Serviciului Teritorial Cluj al ANANP au notificat GNM – Comisariatul Județean Cluj și Jandarmeia Montană, solicitând trimiterea de echipaje pe traseele pe care s-au semnalat deplasări ale participanților la competiția în speță. Lucru care s-a și întâmplat ulterior.
În data de 18 mai 2023, reprezentanții ANANP ST-Cluj s-au deplasat la Muntele Mare, zonă parcursă de mașinile off-road. S-a constatat faptul că zona fusese tranzitată, coloanele respective intrând deja pe raza judeului Maramureș.
Au fost notificate ocoalele silvice să comunice, de asemenea, dacă s-au produs pagube asupra asupra habitatelor tranzitate, starea drumurilor nepermițând reprezentanților GNM CJ Cluj și ai ANANP – ST Cluj să le parcurgă în întregime.
La rândul lor, reprezentanții ANANP – ST Maramureș și ai ANANP ST-Sălaj au sesizat GNM – Comisariatele județene respective, Poliția și Jandarmeria Montană, precum și ocoalele silvice în legătură cu desfășurarea unei competiții sportive off-road ilegale, solicitând trimiterea de echipaje pe drumurile forestiere. În urma unor asemenea acțiuni, Poliția și Jandarmeria maramureșeană au reținut mai multe mașini în zona Dragomirești.
La data prezentei, nu se poate evalua impactul asupra ariilor naturale protejate din cauza drumurilor impracticabile și mărimii suprafețelor parcurse, acest lucru urmând să fie făcut în perioada următoare de către instituțiile cu competențe în domeniu”.
Reacția Romsilva: Organizatorii evenimentului SuperKarpata Trophy folosesc în mod abuziv sigla Romsilva
Romsilva a postat vineri un comunicat de presă în care acuză organizatorul de utilizarea abuzivă a siglei RNP.
”În urma informațiilor privind desfășurarea evenimentului SuperKarpata Trophy în țara noastră, între 12 și 21 mai 2023, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva face următoarele precizări:
Organizatorul evenimentului SuperKarpata Trophy folosește, în mod abuziv, sigla Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, inducând în mod înșelător participanților și publicului o implicare a Romsilva în organizarea acestei competiții.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva nu este implicată în niciun fel în organizarea acestui eveniment, nu a fost informată în prealabil și nici nu a aprobat desfășurarea SuperKarpata Trophy în fondul forestier proprietatea publică a statului, pe care îl administrează.
Silvicultorii, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, au împiedicat accesul participanților la SuperKarpata Trophy în fondul forestier și în ariile naturale protejate administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Precizăm că înainte de debutul evenimentului din acest an, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a notificat organizatorii, Muller – Hartburg Dienstleistungsgesellschaft mbH, că nu le este permisă folosirea siglei instituției noastre și nu le este permis accesul în fondul forestier administrat de Romsilva.
Menționăm că organizatorii SuperKarpata Trophy se prevalează de un protocol de colaborare încheiat în anul 2016 cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, care prevedea posibilitatea folosirii unor drumuri forestiere administrate de Romsilva, în anumite condiții și cu respectarea legislației din domeniul silvic, protocol care a fost încălcat în mod repetat de către Muller – Hartburg Dienstleistungsgesellschaft mbH și care acum este în proces de denunțare” se precizează în comunicat.
Reprezentanții competiției au fost contactați prin intermediul adresei de email afișată pe pagina de Facebook, dar nu au răspuns deocamdată solicitării. Răspunsul lor va fi publicat, dacă va fi transmis.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.