Comportamentul arbitrar și abuziv prin care Austria împiedică aderarea României la Schengen. Cum câștigă Rusia de pe urma ”răbdării strategice” a Vienei

Austria a anunțat din senin în urmă cu exact 19 zile, pe 18 noiembrie, că se va opune prin veto intrării României în Schengen. E o decizie care, din informațiile G4Media, nu a fost discutată în guvernul de la Viena, nici comunicată pe canale diplomatice Bucureștiului. Trei argumente au fost folosite de Austria, toate trei false. Schimbarea de ultim moment a poziției Vienei și lipsa oricărei explicații plauzibile indică un comportament politic arbitrar, abuziv, care produce prejudicii nu doar României, ci întregii Uniuni Europene. Iar marele câștigător politic e Rusia, fie că Viena vrea sau nu să admită efectele politice ale deciziei sale.

E fundamental să înțelegem de ce comportamentul Vienei e arbitrar. Austria nu s-a opus până acum aderării României la Schengen, nu a condiționat votul său de realizarea unor reforme sau de atingerea unor parametri, așa cum a făcut-o constant Olanda. Austria, ea însăși zguduită de scandaluri de corupție la vârful guvernului în ultimul deceniu, nu a cerut niciodată României mai multe reforme în justiție, în poliție, în lupta anti-corupție.

Exemplul Olandei e definitoriu: Haga a cerut de 11 ani ca România să atingă anumite standarde cuantificabile prin rapoartele MCV și prin misiunile de evaluare Schengen așa cum a cerut de altfel și o parte semnificativă a presei și societății civile de la București. Odată ce aceste două instrumente au atestat atingerea de către România a jaloanelor tehnice și politice cerute de Olanda, guvernul Rutte a anunțat o perspectivă pozitivă pentru România.

Nu discutăm aici despre cum arată aceste standarde. G4Media a scris că raportul MCV a fost mai degrabă cosmetizat de către Comisia Europeană, iar raportul de evaluare pe Schengen al aceleiași instituții a evitat marile probleme de la vămi sau din Portul Constanța. Presa e liberă să critice orice instituție. Esențial este că Olanda a acceptat instrumentele Comisiei Europene, și-a făcut și propria evaluare și, în acord cu propriul comportament politic, a luat o decizie în consecință. Așadar, o conduită liniară, ușor de înțeles și de acceptat.

Austria acționează în schimb ca un actor politic complet irațional. În februarie 2022, Austria a transmis că susține aderarea României la Schengen, apoi şi-a însuşit oficial declaraţia statelor membre cu privire la oportunitatea extinderii spaţiului Schengen cu ocazia Conferinței ministeriale a Forumului Salzburg de la București din 16 noiembrie 2022, după cum a explicat la acel moment ministrul Lucian Bode.

Mai mult: Austria nu a avut nici un reprezentant tehnic la cele două misiuni de evaluare pe Schengen din România, una a Comisiei Europene, alta a Olandei. Semn că Austria nu a avut nici o preocupare legată de modul în care România respectă cerințele tehnice necesare pentru intrarea în zona Schengen.

Ceva s-a întâmplat deci între 16 noiembrie și 18 noiembrie la Viena, ceva atât de important încât a dus la schimbarea cu 180 de grade a poziției cancelarului Karl Nehammer. Iar autoritățile austriece nu au reușit să ofere o explicație plauzibilă.

E obligatoriu de spus că în societatea austriacă există o preocupare majoră față de imigrația ilegală, care a crescut semnificativ în acest an. Și, cum se apropie rapid alegeri regionale, iar partidul cancelarului stă prost, el are nevoie de un țap ispășitor. Dar toate datele indică faptul că nu România este cauza creșterii numărului de migranți.

Așa se face că cele trei tentative de argumentare a veto-ului nu stau în picioare.

Primul argument: Schengen nu mai funcționează, Austria s-a umplut de migranți ilegali, așa că Schengen nu trebuie extins. În acest caz, de ce e de acord Austria cu aderarea Croației la Schengen, dacă spațiul nu mai funcționează? De ce nu spune cancelarul Nehammer nimic despre Grecia, stat membru Schengen prin care intră cei mai mulți migranți ce ajung ulterior în Austria?

Al doilea argument: o parte semnificativă din migranții ilegali intrați în Austria ar fi venit prin România. Argumentul e fals, după cum o demonstrează statisticile Frontex. Ruta este prin Serbia, Croația și Ungaria, iar România nu se află pe acest drum al migranților. De altfel, chiar ministrul de Interne Gerhard Karner a recunoscut luni că fluxul de migranți la granițele Austriei a scăzut dramatic (de la 700 zilnic la 200) după ce Serbia a re-impus vize pentru Tunisia. Explicația e clară: o mare parte din migranți (mai ales din India și Tunisia) veneau cu avioanele la Belgrad, care nu le cere viză, apoi cereau azil în Austria, via Ungaria.

Al treilea argument, folosit în discuțiile la nivel de tehnicieni: un număr semnificativ de migranți ilegali ajunși în Austria ar fi avut în telefoanele mobile date de logare în rețelele GSM românești, semn că ar fi trecut prin România. Din informațiile G4Media, argumentul a fost desființat rapid, dat fiind că era vorba despre migranți prinși chiar de polițiștii români.

Așadar, pseudo-argumentele Austriei nu stau în picioare. Caracterul lor nejustificat e evident. Nu România e cauza principală a creșterii numărului de migranți ilegali din Austria. Cauzele trebuie căutate fie în Grecia, la poarta de intrare în Schengen, fie în Serbia și Ungaria, țările care împing acesști migranți spre Viena. Doar că șeful guvernului austriac, Karl Nehammer, are un parteneriat politic special cu liderii autoritari pro-ruși Alexandar Vucic și Viktor Orban.

Argumentația nesustenabilă a fost dublată de un comportament personal inacceptabil din partea unor oficiali austrieci, potrivit informațiilor G4Media. Oficiali români care au încercat să explice la Viena cu argumente poziția Bucureștiului au fost tratați în disprețul uzanțelor diplomatice.

Veto-ul imposibil de explicat al Austriei nu aduce prejudicii doar României, ci întregii Uniuni Europene. Exact când UE are mai mare nevoie să dea dovadă de unitate în contextul regional tensionat, când UE trebuie să demonstreze că este o construcție bazată pe reguli și principii transparente ce o fac atractivă pentru state precum Ucraina ori Moldova, un comportament politic deviant al Austriei amenință tocmai aceste valori.

De altfel, Austria acționează acum exact ca Ungaria autocratului Viktor Orban, care și-a folosit veto-ul pentru a bloca ajutorul de 18 miliarde de euro al UE pentru Ucraina. În ambele cazuri, Viena și Budapesta acționează inamical, nejustificat, cu rea-credință evidentă.

Este o decizie luată sub influența Rusiei sau de teama Rusiei, așa cum susțin deja anumiți politicieni români, dată fiind influența de lungă durată a Moscovei asupra Vienei? Nu există nici o probă în sprijinul acestui scenariu. Dar, dată fiind lipsa oricărui argument plauzibil, era de așteptat să apară și astfel explicații.

Dar trebuie să remarcăm un lucru: cu voia sau fără voia Austriei, Rusia profită de pe urma lipsei de solidaritate și soliditate din UE, așa cum profită și de blocajele repetate ale lui Viktor Orban.

Ce e de făcut? România și UE trebuie să forțeze acum un vot final la Consiliul JAI din 8-9 decembrie, împotriva dorinței Austriei de a scoate de pe agendă subiectul. Austria trebuie lăsată singură printre cele 27 de state membre UE. Dacă își vor menține veto-ul pentru România, autoritățile de la Viena trebuie să dea explicații publice pentru poziția solitară.

Și poate că acesta e momentul ca în UE să se deschidă o discuție reală despre faimoasa răbdare strategică a Austriei, eufemismul pentru politica duplicitară care îi permite să se bucure de avantajele aduse atât de UE, cât și de relația strânsă cu Rusia. În vremuri de război, până și o țară ca Austria trebuie să aleagă o tabără. România a făcut-o, așa slabă, coruptă și nereformată cum e. Și a ales tabăra corectă.

Notă: Pentru cei care se întreabă dacă s-a schimbat poziția G4Media, care a chestionat veridicitatea reformelor din justiție și a susținut că actuala putere nu merită un astfel de premiu, răspunsul e că nu s-a schimbat. Ce am descris mai sus este un mecanism politic defect, pe care ca ziariști suntem datori să îl expunem. Nu e nici o incoerență ca presa, societatea civilă, să critice, să chestioneze deciziile instituționale atunci când le considerăm incorecte. Așa am făcut când am considerat că reformele din justiție ale coaliției PSD-PNL-UDMR sunt mimate, că raportul MCV al Comisiei Europene e prea blând sau că raportul aceleiași Comisii pe Schengen nu a luat în calcul probleme serioase din vămile românești. Dar aceste rapoarte creează o realitate instituțională, pe care presa o poate doar critica, fără să o poată schimba. Iar deciziile politice se iau pe baza unor mecanisme și a realității instituționale, așa cum a făcut-o Olanda. Or, ce face Austria e să nu țină cont de realitatea instituțională, motivul care a stat la baza acestui articol.