Comuna Bătrâna din Hunedoara e cea mai mică localitate din țară: are doar 88 de rezidenți / Fără drumuri, energie, apă și școli
Cea mai mică localitate din România este comuna Bătrâna din județul Hunedoara cu doar 88 de locuitori, potrivit datelor recensământului publicate de INS. Acum zece ani, comuna avea 127 de locuitori.
Comuna e situată în partea vestică a județului Hunedoara, pe culmile Muntilor Poiana Rusca, altitudinea variind între 700-964 m. Comuna e formată din satele Batrîna, Piatra, Răchiţaua şi Faţa Roşie.
Cauzele depopulării sunt, potrivit raportului primarului comunei publicat pe site-ul oficial, îmbătrânirea populaţiei, lipsa locurilor de muncă în localitate sau în apropiere pentru tineri, dar și lipsa infrastructurii în localitate.
Astfel, lipsește orice drum de acces spre centrul de comună, lipsește energia electrică în satele Piatra, Răchiţaua şi Faţa Roşie, lipsește și apa potabilă în perioadele de secetă.
Raportul primarului mai arată că în comună nu este asigurată asistenţa medicală a locuitorilor, aceştia fiind nevoiţi să se deplaseze în comuna Dobra. la o distanţă de 30 km unde funcţionează cabinetele medicale.
De asemenea, comuna nu mai are nici o școală funcțională, acestea fiind desființate încă din 2002 din cauza lipsei elevilor.
Alte informații statistice de la INS:
Cea mai mare comună din România este comuna Florești din județul Cluj care și-a menținut această poziție fruntașă la ambele recensăminte. Dar, în decurs de un deceniu, populația rezidentă a comunei Florești a crescut de 2,3 ori.
Orașul Băile Tușnad și-a menținut poziția de cel mai mic oraș din România (1372 locuitori față de 1641 locuitori în 2011).
Și acum zece ani și în 2021, cel mai mic municipiu a fost și este Orșova din județul Mehedinți cu o populație de numai 8506 persoane, în scădere cu 1935 persoane față de 2011.
Exceptând municipiul București, cel mai mare municipiu din România este Cluj-Napoca din județul Cluj care și-a păstrat această poziție în ultimii zece ani, deși și-a redus populația cu 37978 de persoane, coborând la o populație de 286598 locuitori. Dar această reducere trebuie privită dintr-o perspectivă mai amplă, luând în considerare și localitățile limitrofe, învecinate, unde populația urbană a optat să se mute la casă. Astfel, dacă municipiul Cluj-Napoca, singur, fără vecinătăți, a scăzut la 88,3% din populația de acum zece ani, măsurat împreună cu localitățile învecinate conform datelor din tabelul de mai jos, a avut o creștere ușoară (101,8%).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu