G4Media.ro

Comunitatea Declic cere judecarea dosarului 10 august în regim de urgență, pentru…

Foto: Inquam Photos / George Calin

Comunitatea Declic cere judecarea dosarului 10 august în regim de urgență, pentru ca faptele să nu se prescrie

Comunitatea Declic cere judecarea, în regim de urgență, a dosarului 10 august, în contextul în care, după 6 ani de la comiterea violențelor, dosarul nu a trecut încă de camera preliminară.

Curtea Militară de Apel decide, joi, 19 septembrie, dacă confirmă începerea judecății pe fond în dosarul 10 august. Tribunalul Militar București a confirmat rechizitoriul, însă jandarmii acuzați că au ordonat lovirea și gazarea a mii de protestatari pașnici în 10 august 2018 au contestat decizia, se arată într-un comunicat al comunității Declic.

„Decizia ÎCCJ, prin care nu se mai aplică prescripția specială nici faptelor comise înainte de 2022, confirmă temerea noastră, că în anul 2026 dosarul 10 august se prescrie. Jandarmii agresori trag acum de timp cât pot, în speranța că faptele lor reprobabile se vor prescrie și vor scăpa de o condamnare. De aceea, cerem din nou o judecată rapidă și corectă.”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei ,,10 august”.

Membrii Declic au susținut, prin achitarea onorariilor avocaților, victimele din dosarul 10 August pe tot parcursul anchetei și vor continua să o facă până la o decizie definitivă a instanței, mai precizează sursa citată.

În comunicat se mai arată că, potrivit datelor din dosarul trimis la instanță, au fost folosite 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de mână cu efect iritant lacrimogen și 316 cartușe calibrul 38 si 40 mm cu efect iritant lacrimogen. O expertiză tehnică realizată de experți din cadrul MApN arată că grenadele folosite aveau potențial de a exploda și de a provoca arsuri și răni deosebit de grave din cauza forței impactului, a schijelor și a temperaturilor extrem de ridicate.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Mai crede cineva că vreunul din jandarmii torționari va fi pedepsit de „justiția specialilor” ?

  2. Ramanem cu cerutul.

  3. Stați la rând, băieți: începem cu rejudecarea lui Ceașcă, urmează mineriadele, nea Nelu și pe urmă, muult mai pe urmă, 10 august.