Comunitatea Declic și alte ONG-uri cer CSM să nu o promoveze pe judecătoarea Lia Savonea la Înalta Curte de Casație și Justiție
Comunitatea Declic anunță că peste 18.000 de cetățeni au semnat o petiție prin care cer Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să nu o avanseze pe Lia Savonea la Curtea Supremă.
Declic arată că Savonea ar vrea să promoveze la ICCJ, după ce a considerat că un violator poate fi pedepsit cu doar 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei. Lia Savonea a motivat că victima, nepoata de 13 ani a agresorului, a fost de acord, din moment ce nu le-a spus nimic părinților.
Demersul Declic este susținut și de ONG-urile Corupția Ucide, Asociația Dream Project, Asociația Necuvinte, Reset, Asociația SAMAS, Ințiativa România, Asociația Dăruiește Viață, #REZISTENTA, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Asociația Evoluție în Instituție, Rezist Galați, Asociația Pe Stop, #Rezist Milano, Amprenta de Bine.
„În cazuri similare, judecătorii au fost cercetați disciplinar și sancționați. Nu înțelegem de ce, în cazul Liei Savonea, o astfel de hotărâre halucinantă a fost trecută cu vederea. CSM poate opri promovarea judecătoarei și să dea, astfel, un semnal că sistemul judiciar începe să protejeze copiii împotriva prădătorilor sexuali”, a declarat Denisa Soare, coordonatorul campaniei Declic.
Context. Candidaţii pentru posturile de judecător la Înalta Curte, trecuţi de faza evaluării hotărârilor judecătoreşti, susţin interviul în faţa Secţiei pentru judecători a CSM, marţi, 21 martie 2023, potrivit portalului Consiliului. Printre ei şi Lia Savonea, fostă şefă a CSM şi actuală şefă a Curţii de apel Bucureşti. Ea va fi prima intervievată, de la ora 9:30.
Judecătoarele Lia Savonea şi Lucreţia Albertina Postelnicu sunt singurii candidaţi care au trecut de faza evaluării deciziilor judecătoreşti. Lia Savonea a obţinut cel mai mare punctaj, 48 din 50 de puncte posibile, deşi ea este autoarea unei sentinţe controversate. În 2015, împreună cu judecătorul Daniel Grădinau de la Curtea de Apel Bucureşti (actual şef al CSM), Savonea a condamnat un bărbat la doar 8 luni de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu un minor, justificând că fetița și-a dat consimțământul. Detalii aici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii