Concurs controversat pentru șefia unei instituții care gestionează fonduri UE: concurenții trebuie să știe jocuri pe calculator, chat, rețele sociale
O agenție guvernamentală care gestionează fonduri UE pentru resurse umane, aflată în subordinea Ministerului Fondurilor Europene, organizează în această perioadă concurs pentru funcția de director executiv. Una dintre probele de concurs este verificarea cunoștințelor IT, iar concurenții trebuie să știe jocuri pe calculator, chat, să se descurce pe rețelele sociale, să șteargă bookmarkuri și alte detalii care nu au nici o legătură cu postul.
Un mare semn de întrebare e legat de rapiditatea cu care a fost organizat concursul pentru funcția de director al Organismului intermediar regional pentru programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane — regiunea Centru. Astfel, potrivit unei postări pe site-ul Fonduri-structurale.ro, pe 5 iulie a fost postat anunțul pe site, pe 12 iulie a fost data-limită pentru depunerea dosarelor, 18 iulie – prima probă eliminatorie, 19 iulie proba scrisă, apoi interviul.
Surse din Ministerul Fondurilor Europene au declarat pentru G4Media.ro că favorită pentru câștigarea concursului este Ionela Maria Mihăilescu, o apropiată a liderului PSD Alba, Ioan Dîrzu. Aceasta a lucrat în ultimii ani la Agenția județeană Alba pentru plăți și inspecție socială din subordinea Ministerului Muncii, iar în acest an s-a angajat la Organismului intermediar regional.
Ionela Maria Mihăilescu a trecut deja de selecția dosarului și de proba de testare a cunoștințelor IT, alături de alte două candidate.
Ioan Dîrzu, cel care o sprijină pe Ionela Maria Mihăilescu, este deputat și președintele PSD Alba.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii