G4Media.ro

Concurs de Atelaje Canine în stațiunea Borsec, pe 11 și 12 februarie…

Sursa foto: Pixabay

Concurs de Atelaje Canine în stațiunea Borsec, pe 11 și 12 februarie / O competiție similară, în Pasul Tihuța, a fost anulat din cauza lipsei zăpezii

Stațiunea harghiteană Borsec va găzdui peste o săptămână, sâmbătă 11 și duminică 12 februarie, o întrecere de atelaje canine, care se va desfășura pe pârtia de schi ”Speranța”, anunță Agenția de presă Rador.

Competiția va începe sâmbătă de la ora 10,00, atunci când se vor alinia la start cel puțin 15 echipaje cu câini, din mai multe colțuri ale țării, traseul de aproximativ 4 kilometri fiind stabilit în jurul pârtiei de schi.

Președintele Asociației sportive Molnár și organizator al întrecerii, Molnár Sándor susține că sunt înscrise până acum 15 echipe.

„Avem vreo 15 echipaje până acum, o să fie echipaje cu Husky, Malamut, cu Samoyed, cu alte rase …vin din Bălan, din Cluj-Napoca, București, Zlatna, Târgu Mureș. Traseul, vreo 4 kilometri o să fie, lângă pârtia de schi Speranța”, susține Molnár Sándor.

La Concursul de Atelaje Canine de la Borsec se mai pot face înscrieri până vineri 10 februarie, inclusiv.

Lipsa zăpezii a dus la anularea unui concurs similar, programat să aibă loc în 28 şi 29 ianuarie în Pasul Tihuţa, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Lipsa zăpezii a fost motivul pentru care a fost anulată şi ediţia din 2021, însă anul trecut competiţia s-a putut desfăşura fără probleme, stratul de zăpadă fiind unul consistent, ceea ce a atras concurenţi din opt ţări.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...