G4Media.ro

Condamnare definitivă de doi ani și jumătate de închisoare pentru un fost…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Condamnare definitivă de doi ani și jumătate de închisoare pentru un fost director general adjunct al APIA, instituția care distribuie subvențiile europene. Bogdan Dumitru Dumitraşcu, condamnat pentru luare de mită

Curtea de Apel București l-a condamnat joi pe Bogdan Dumitru Dumitraşcu, fost director general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), la 2 ani şi 6 luni închisoare într-un dosar de corupție instrumentat de DNA, potrivit minutei de ședință. Sentința e definitivă.

În primă instanță, el fusese condamnat la 4 ani de închisoare.

Procurorii l-au acuzat pe Dumitrașcu că în decembrie 2021 a cerut de la un martor suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul APIA– Structura Centrală și, ulterior, să o transfere la o agenție județeană, situație ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului.

Cu aceeași ocazie, inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i remiși în două tranșe respectiv înainte și după angajare.

Minuta de ședință:

Complet: S2 C 12 A
Tip solutie: Admis apel
Solutia pe scurt: DP 56/A/În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen. admite apelul declarat de către Dumitraşcu Bogdan Dumitru împotriva sentinţei penale nr. 767 din data de 20.06.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 2303/3/2022. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: Descontopeşte pedepsele rezultante principală, complementară şi accesorie aplicate inculpatului Dumitraşcu Bogdan Dumitru în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 289 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 C.proc.pen. şi art. 19 din OUG nr. 43/2002, condamnă pe inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În temeiul art. 67 alin.1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului DUMITRA?CU Bogdan Dumitru, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi g C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe o perioadă de 2 ani, calculată conform art.68 alin.1 lit. c C.pen. În temeiul art.65 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi. În baza art. 97 alin. 1 C.pen. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 1478/28.12.2022 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin neapelare la data de 25.01.2023. În baza art. 40 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. şi art. 38 alin. 1 C.pen. contopeşte pedeapsa aplicată în cauză de 2 ani închisoare cu pedeapsa aplicată prin sentin?a penală nr.1478/28.12.2022 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală şi aplică inculpatului Dumitraşcu Bogdan Dumitru pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe o perioadă de 2 ani, calculată conform art.68 alin.1 lit. c C.pen. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g C.pen. pe perioada executării pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 4 C.pen. deduce din pedeapsa complementară rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre partea executată de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr.1478/28.12.2022 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin neapelare la data de 25.01.2023. În baza art. 45 alin. 6 C.pen. menţine măsurile de siguranţă aplicate prin sentinţa penală nr.1478/28.12.2022 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală. În temeiul art.72 C.pen., deduce durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 21.12.2021 la 29.12.2021. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în faza procesuală a apelului rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată conform art. 405 alin. 1 C.proc.pen. prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18.01.2024.
Document: Hotarâre 56/2024 18.01.2024

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...