G4Media.ro

Condamnați pentru terorism și recent eliberați din închisoare, István Beke şi Zoltán…

Condamnați pentru terorism și recent eliberați din închisoare, István Beke şi Zoltán Szőcs au fost medaliați de Consilul Național Secuiesc și comparați cu martirii secuilor

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a înmânat diploma şi medalia de onoare „Moyses Márton” lui István Beke şi lui Zoltán Szőcs, care au fost recent eliberaţi din închisoare, după ce au fost condamnaţi pentru terorism, transmite MTI, citată de Rador.

Ceremonia de premiere, care a avut loc în cerc restrâns marţi după-amiază, la Sfântu Gheorghe, a fost transmisă pe pagina de socializare a CNS. La eveniment a participat doar Zoltán Szőcs, în timp ce István Beke, fiind răcit, a urmărit ceremonia pe internet.

Balázs Izsák, preşedintele CNS, a declarat: distincţia care poartă numele lui Márton Moyses este compusă dintr-o diplomă, o medalie de onoare şi o insignă, poartă motoul „Nevinovat pentru adevăr”.

El a adăugat că insigna a fost concepută în aşa fel încât să poată fi purtată tot timpul – deoarece ea nu trebuie purtată din mândrie, ci pentru a îndemna comunitatea la rezistenţă. Csaba Ferencz, vicepreşedintele CNS, i-a elogiat pe cei doi, spunând: István Beke şi Zoltán Szőcs au făcut ceea ce ar trebui să facă toţi tinerii secui cu sentimente naţionale.

Cu mijloacele pe care le aveau la dispoziţie, ei au format o comunitate şi au acţionat pentru a contracara eforturile de deznaţionalizare care durează de un secol. Ei nu şi-au ascuns identitatea moştenită de la strămoşii lor, şi-au asumat-o cu mândrie şi au trăit-o în viaţa de zi cu zi.

În opinia vorbitorului, puterea din România a vrut să statueze un exemplu prin cazul lor, de aceea au fost întemniţaţi. În discursul său de mulţumire, Zoltán Szőcs a afirmat că şi-au făcut datoria ca tineri rebeli.

El a adăugat: distincţia le aparţine tuturor celor care au rezistat. În cadrul ceremoniei de premiere a fost prezentat romanul „Az ötödik kerék” (A cincia roată) inspirat din viaţa lui Márton Moyses şi scris de Imre János Hegedüs.

Csaba Ferencz a reamintit: Márton Moyses a încercat, împreună cu alţii, să treacă graniţa româno-ungară în 1956, pentru a îi ajuta pe revoluţionarii maghiari. Tânărul secui a ajuns în închisoare, unde şi-a tăiat limba, ca să nu i se poată smulge mărturisirea nici cu forţa, iar după eliberare şi-a dat foc în piaţa centrală a Braşovului şi a murit după câteva luni de suferinţă.

Csaba Ferencz l-a evocat ca pe un martir al secuilor. În data de 4 iulie 2018, István Beke şi Zoltán Szőcs au fost condamnaţi de către Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie la câte cinci ani de închisoare cu executare, cu acuzaţia de terorism şi instigare la terorism.

Cei doi au ispăşit din pedeapsă patru ani, fără câteva zile. Condamnarea celor doi bărbaţi din Târgu Secuiesc a provocat indignarea generală în rândurile maghiarilor din Transilvania, întrucât Curtea de Apel din Bucureşti, în calitate de primă instanţă, a constatat că cea mai mare parte a rechizitoriului este nefondat, absolvindu-i de majoritatea capetelor de acuzare.

István Beke şi Zoltán Szőcs au fost deferiţi instanţei de către DIICOT care, pe baza unor convorbiri interceptate între cei doi şi a unor petarde descoperite în locuinţa lui István Beke, a concluzionat că cei doi ar fi plănuit să detoneze o bombă artizanală la parada militară care a avut loc în piaţa centrală din Târgu Secuiesc, pe 1 decembrie 2015, de Ziua Naţională a României.

Încă din primul moment, opinia publică maghiară din România a considerat că cei doi sunt victimele unui proces înscenat. După arestarea lor, la Târgu Secuiesc au avut loc proteste care au durat timp de mai multe săptămâni.

Sursa: MTI/ Rador/ Traducere: Andrei Demény

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Iohannis si Câțu sunt de 10.000.000 ori mai teroriști decât teroriștii ăștia!

    • Nu doar ei,… ci si ceilalti 99,99% dintre politicieni.

    • Ultimii veniti in Europa au pretentii funciare…. de la cei care s-au nascut pe aceste pamanturi.

    • Marius, amice și ei s-au născut ”pe acest pământ”. Au plătit pentru ce se afirmă că ar fi plănuit , disproporționat față de daunele cauzate ( zero ). Evident că este ridicol să-i categorisești teroriști, cum este la fel de ridicol că secuii au făcut ”eroi” din ei.

    • Nu-i nicio diferență între extremiști hunguri ai Kelemenului și legionarii români ai Șosoaicei Simion (ei fiind o singură persoană)

  2. Bun, Consiliul ăla i-a medaliat în răspărul Justiției si bunului simț, dar Statul Roman unde e?!!!
    Aaaa, am uitat că este eșuat si de aceea își și permit unguroii de la noi să ne flegmeze cu orice ocazie!

  3. Organizatii soviniste, iredentiste care colcaie prin Romania sub obladuirea politicienilor demagogi, care nu contenesc sa invite alte uniuni-nerecunoscute ca partid de justitie-la guvernare.Cica nu e democratie in Romania.

    • Din moment ce avem in parlament si UDMR si AUR, normal ca e democratie.

      Fascinant popor, ne pierdem timpul si energia cu nimicuri, iar tara se duce de rapa: zero educatie, zero sanatate, zero infrasctructura.

    • Exact! Ce pică inediat fraierii in discursul naționalist!
      Te fură si te jefuiesc haimanalele cleprocrate de 30 de ani, ti-au luat petrolul, padurile, pământul, te violează si te omoară si nu sunt pedepsiți, nu te educă, te tine in ev mediu, si un câine dresat cum trebuie e mai util pentru planetă decat tine si care-i problema ta nr 0 la care de aprinzi? Cei 2 aiuriți ” marii teroriști” ….. Ca sa nu vorbești de furturile politicienilor sa vorbesti o zi in care ei continuă să fure despre „teroriși”!!! Maine vei vorbi de altceva samd, trece viața si ei fură, fură, fură!

    • „Care discurs nationalist???”Adica, plasarea unei bombe artizanale si eventuala vatamare/moarte a romanilor participanti-ca nu veneau aripa lui tokes/reformatii, se identifica cu un discurs nationalist.Si inca ceva..tu esti doar o scursura progresista lgbt-ista!

  4. Normal, doi berbeci loviti la dibla, trebuiau medaliati.

  5. In rechizitoriu se arata clar ca ,,medaliatii” focusera teste cu gelatina balistica care a fost penetrata 5 cm in urma exploziei.
    Indivizii sunt teroristi cu dovezi clare ca pregateau un atentat.
    In USA erau condamnati la moarte sau inchisoare pe viata.

  6. CNS trebuie declarată organizație teroristă și scoasă în afara legii.

  7. Care secui? Cine au fost secuii? Mai există secui? La ultimul recensământ s-au declarat secui doar câteva sute de persoane care mă îndoiesc că au vreo legătură cu mișcările astea extremiste. Restul e manipulare și o falsificare a istoriei.

  8. Varianta maghiara a hABur-istilor 🥴

  9. PENSII SPECIALE !

  10. Trebuia sa li se retraga cetatenia, si sa fie expulzati in Ungaria, daca nu sa stea in puscarie 20-30 ani. Iar CNS trebuie declarata organizatie terotista si interzisa, orice simpatizant arestat si interogat. Dar poti, cu UDMR in guvern? Se supara Hunor si mai faci guvern?

  11. Consiliul National Secuiesc premieaza doi condamnati pentru terorism. Ce inseamna asta? Consiliul National Secuiesc este o organizatie care sprijina terorismul si ar trebuie sa fie interzisa imediat pe teritoriul Romaniei!

    • Madalina, ai identificat corect declansatorul. Exact asa trebuia sa faca daca doreau sa declanseze un razboi civil in Romania. Arunca un grup intreg in afara legii si toti cei care considera ca ai facut o nedreptate devin membri aderenti. Nu asa combati ura. Asa o intaresti si o inmultesti.

  12. Dupa incidentul de la colectiv SRI trebuia sa calmeze spiritele cu acest scandal. La explozia de la Arad, cu afaceristul ala, cum e? SRI? Unde ati fost? Sau va pricepecti doar in aranjari?

  13. Propun acordarea unei diplome, o medalie și o insignă cu ” trădător de neam și țară” , unui…”…”, mult mai vinovat decât birlicii ăștia doi, făcuți „eroi”…contra cost !…:)))

  14. Flegme în ochi primite în propria țară aflată sub conducere Iohanis/PNL/ONEGHE.

  15. acesti doi betivi s-au imbatat, au uitat ca se inregistrau unul pe altul cablati de SRI si au iceput sa planuiasca sa puna o petarda intr-o cutie de gunoi din tabla, in centrul orasului Tg.Secuiesc, sa faca zgomot pe 1 Dec., ziua nationala a Romaniei. Adevarati eroi etilici.

  16. Interesant ca nu exista nici un comentariu din partea UDMR