G4Media.ro

Condiții de mizerie în blocul din Timișoara în care au murit trei…

Sursa Foto: Adevărul / Ștefan Both

Condiții de mizerie în blocul din Timișoara în care au murit trei oameni: „Nu cred că aţi putea să trăiţi aici. Vă este scârbă să călcaţi pe scări“ – Adevărul

Blocul de pe strada Mioriţa nr.8, din Complexul Studenţesc, este locuit, în mare parte, de persoane cu situaţii materiale precare. Cei mai mulţi nici nu au buletin de Timişoara, scrie Adevărul

Este vorba de un fost cămin studenţesc, cu duşuri la comun, în capătul coridorului. Imobilul a aparţinut cândva universităţii particulare Tibiscus, însă a fost vândut în urmă cu mulţi. Timişorenii au amintiri nu tocmai plăcute cu acest bloc, pentru că aici se făceau analizele medicale şi recrutările în Armată, pe vremea când milităria era obligatorie.

Camerele de cămin au fost transformate în garsoniere, iar locatarii plătesc între 150 şi 250 de euro pe lună. Sunt familii şi cu cinci copii care stau într-un apartament. Oamenii se plâng de lipsa de curăţenie. „E plin de ploşniţe. Nu se face absolut nimic.

Au ajuns să moară copii de la soluţiile cu care se dau în exterior. S-a dat luni sau marţi, pe unele uşi s-au pus sigilii, nu înţeleg de ce. Sâmbătă au murit doi copii, azi a murit şi mama unuia.

Nu cred că aţi putea să trăiţi aici. E o mizerie de nedescris. Începând de aici, de la parter, până la etajul patru, vă este scârbă să călcaţi pe scări. Şi perţii murdari”, ne-a spus una dintre persoanele care locuiesc în fostele cămine de pe strada Mioriţa.

„Sunt şi cazuri sociale, dar sunt şi care au bani. Să ştiţi că nu e administratorul de vină cu curăţenie. Noi oamenii trebuie să ne facem. Oamenii nu-şi fac. Stau să le vină cineva, să le facă curăţenie. Nu poate nimeni să-i oblige să spele, să-şi ţină ordine în casa în care trăieşti cu cinci copii. Omul e mai rău ca şi câinele. Nimeni nu contribuie cu nimic, nici măcar în baie nu se ţine curat. Acolo bea, acolo fumează. Unde sunt oameni, este curat, dar în multe familii e dezastru. Administratorul nu-i scoate de milă”, a spus un alt locuitor.

Citește integral în Adevărul.ro

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Sigur, s-au învățat să li se facă curățenie de către alții, ei știu doar să facă mizerie. Cei care nu păstrează curățenia să fie dați afară. Gata cu lenea și cu pomana !

  2. Romani si tigani sunt acelasi popor

  3. Decat sa tot bata apa-n piua si sa se planga, ca oamenii asa si pe dincolo, Primaria ar trebui sa aloce suma necesara pt curatirea scarilor, zugravirea holurilor, faiantarea bailor, sa aduca totul la un minim standard de igiena si dupa acel „punct zero” sa fie evacuati cu forta si fara discutii, toti cei care refuza sa ingrijeasca , sa curete, sa mature etc. spatiul public al blocului.

  4. Deci proprietarii n-au nici o vina

  5. Asa, iar aia de la deratizare au incercat solutia radicala.