G4Media.ro

Conducerea CNSAS se delimitează de afirmaţiile cercetătorilor Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor…

Sursa Foto: Facebook/ Madalin Hodor

Conducerea CNSAS se delimitează de afirmaţiile cercetătorilor Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor despre ”Experimentul Piteşti”

Conducerea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat, joi, că se delimitează de afirmaţiile recente ale cercetătorilor Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor, în legătură cu suferinţele îndurate de cei care au fost victimele „Experimentului Piteşti”, subliniind faptul că poziţia celor doi nu reprezintă punctul de vedere al instituţiei.

Potrivit unui comunicat al CNSAS transmis AGERPRES, Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor au acţionat în nume personal şi nu au cerut acordul instituţiei pentru o poziţie oficială, instituţională, pe această temă, deşi sunt funcţionari publici.

Conducerea Consiliului consideră că declaraţiile celor doi sunt „o ofensă adusă celor care au suferit în regimul de detenţie comunist”, iar prin asocierea cu numele CNSAS ei aduc prejudicii majore instituţiei.

„Negarea crimelor comunismului în România constitue o crimă morală care demonstrează că nu s-a înţeles dimensiunea suferinţei din închisorile sistemului concentraţionar comunist, istorie de tristă amintire pentru mii de familii de compatrioţi”, a declarat preşedintele Colegiului CNSAS, Constantin Buchet, potrivit comunicatului de presă.

Şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat că a luat act „cu uimire şi indignare” de declaraţiile celor doi, apreciind că este „un act de vandalism intelectual să califici terifiantul experiment derulat la închisoarea din Piteşti drept o simplă răfuială între grupări adverse, fie ele şi legionare”.

„Exonerarea autorităţilor comuniste de vina de a fi încurajat şi patronat un asemenea episod de degradare a fiinţei umane reprezintă o lovitură pe obrazul celor care, proveniţi din mai tot spectrul politic şi ideologic al epocii, au fost supuşi unui regim de tortură la care, după cum spunea şi Alexandr Soljeniţîn, nici măcar artizanii GULAG-ului nu s-au gândit. La trei decenii de la căderea simbolică a comunismului, este trist şi revoltător să constaţi că oameni care au cercetat arhivele dictaturii proletariatului nu au înţeles nimic din drama consumată în universul concentraţionar, utilizând etichetări abuzive şi trăgând concluzii imunde”, se menţionează într-un comunicat al IICMER transmis AGERPRES.

Cercetătorul Mihai Demetriade a afirmat recent, într-un interviu acordat RFI pe tema „Experimentului Piteşti”, că tortura „nu este o excepţie venită sau impusă de un terţ represor”. „Ea face parte din anatomia legionară. Administraţia penitenciarului a creat contextul favorabil ca acest episod violent să se dezvolte. Asta developează Piteştiul cumva, şi Suceava, într-o altă lumină. Îţi dai seama că victimele nu sunt chiar victime”, a declarat Mihai Demetriade, potrivit RFI România.

Ulterior, şi Mădălin Hodor a făcut referire, pe Facebook, la interviul acordat de Mihai Demetriade.

„Ei, interviul ăsta, bazat pe cercetările lui de ceva ani, cam dă la temelia unuia dintre marile mituri ale carpetei cu Răpirea din Serai din CV-ul marilor istorici anticomunişti ai patriei. Care şi-au cam construit nişte cariere şi au produs nişte scrieri de toată jena, nu mai zic şi nişte filme bune de aruncat la coş”, a scris, printre altele, Mădălin Hodor.

Foto: Mădălin Hodor / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Lipsa măsurii. Se simte civic retragerea unor personalităţi precum Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Blandiana, Cărtărescu…

    • Pai adevaratele personalitati nu se retrag niciodata. La noi multe nulitati pozeaza in personalitati, iar personalitatile sunt anonime. Iar cand este nevoie de vocea lor, personalitatile – nulitati se retrag, bineinteles. Si-au facut numarul, au provocat confuzia de valori, de rest ce le mai pasa?

  2. Toti detinutii politic au fost victime, chiar daca unii, poate, fusesera cindva calai. Nu poti albi o pirnaie de exterminare, a fost ce-a fost, o crima impotriva umanitatii.

    • Urla balcanismul pro bolsevic la astia doi .Nici Ilici & co nu avea tupeu sa emita asemenea jeguri …. Romania de ceva ani ca societate e pe o panta retrograd nationalista,interlopa & socialista (Balkan style).Probabil giboni de astia sunt prin toate institutiile din Romania si atunci no surprise starea de azi.

  3. Ăștia doi nu sunt fanatici plusere?
    Uite cum iese stangismul la suprafață

  4. Asadar legionarii erau cei care torturau nu comunistii.
    Uite asa se rescrie istoria.

  5. Am ramas cu un gust amar cand am auzit parerea lui Hodor despre fenomenul Pitesti-CUM SA-L CRED ,CAND VIRGIL IERUNCA A TRAIT CHIAR VREMURILE ACELEA PLINE DE CRIME POLITICE ORDONATE DE LA KREMLIN?

  6. Iar astia, precum si, alte jeguri umane din mediul academic, punctual Institutul Vasile Parvan si Institutul de Economie Mondiala, ambele aflate in subordinea Academiei Romane, unii aproape de 50 de ani, care au avut contact direct cu epoca comunista se afla in spatele asa zisei aripi progresiste de stanga din Romania. Personal, cel de la IEM are mari probleme si nu are absolut nicio scuza. Cum e, din orice pct de vedere sa fii actionar pe la tot felul de firme, dar chipurile la bere sa ai numai pofte marxiste pe carca unor copii luati prin comparatie, asta de cand iubitul s_a declarat proletar? Bine, exercitiu de imaginatie, cand recita nestingherit pe la UEFISCDI si Sociologie, grav infectate cu acest virus, este mai ceva ca Teodorovici, cu mersul, statului picior peste picior si fuga capului pe.spate.

  7. Eu nu prea inteleg o faza de genul asta, Madalin Hodor chiar este cunoscut, in contextul unui CNSAS partial psdist, ca fiind un om rectiliniu, cu puncte de vedere sonore impotriva unor cumetri slinosi de tipul cristoiu sau sorin-rosca stanescu, scrie articole in revista 22, si zbang! Se detoneaza cu o astfel de opinie discutabila, intr-un limbaj de mahala, sau hai sa-i zicem de tip facebook, lucru ce la un cercetator istoric, adica un profesionist, nu e acceptabil. Ce-au oamenii astia, de-o iau razna?

    • Citeste articolul din DW de azi si ai răspuns la întrebare. Dacă te interesează. Dacă nu, nu .

  8. Eu istoric contemporan mai onest decât Florin Constantiniu nu am găsit. Ce Dinu C. Giurescu? Ce Berindei? Ce Hodor? Primii doi, colaboraționişti.
    L-am admirat, multă vreme, pe Hodor în revista 22. Nu mă aşteptam să facă o astfel de declarație.
    Suntem un neam curios. Avem o istorie învolburată. Dar de aici până la aceste mistificări întunecat-bolşevice, nedemne pentru oameni integri, e o cale mizerabil de lungă.
    Căutați, rogu-vă, O istorie sinceră a poporului român a lui Florin Constantiniu. Şi, poate-mi veți da dreptate.

  9. Urla balcanismul pro bolsevic la astia doi .Nici Ilici & co nu avea tupeu sa emita asemenea jeguri …. Romania de ceva ani ca societate e pe o panta retrograd nationalista,interlopa & socialista (Balkan style).Probabil giboni de astia sunt prin toate institutiile din Romania si atunci no surprise starea de azi.

  10. La asemenea alegatii, nu poți răspunde rațional, ci doar cu tot disprețul din lume și cu un scuipat pe obrazul acestor nemernicii. Dacă nu ma înșel, cel puțin unul e din noul gds, al lui Cornea.

    • Acum dati dreptate d-lui Liiceanu referitor pe mana cui a incaput GDS-ul, acestia sunt cozi de topor care vor sa aduca in derizoriu orice urma de ideal democratic.
      Memoriile d-lor Ierunca, Noica, Ioan Ioanid, Paul Goma( Patimile dupa Pitesti) sunt povesti…dar asta se intampla datorita inculturii crase din toate institutiile statului, deci platiti din banii nostrii, suntem injurati cu salariul platiti de noi, in ce tara traim?!

    • Face parte din relativismul pe care domnul Cornea îl îmbrățișează din suflet…. Acum îl aduc în cultura europeana și pe instigatorl la crima marx. Pe cand cu Stalin?